- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Afacerea Rabla: Speculantii de tichete de reducere fac bani frumosi – vezi cum opereaza

05 Mar, 00:03 • razvan.codorean
Tichetele valorice de 3.800 de lei, acordate de guvern celor care isi caseaza masinile mai vechi de 10 ani, au inceput sa fie tratate ca adevarate instrumente financiare, ba chiar printre cele mai profitabile existente in acest moment pe piata. DailyBusiness.ro a discutat cu cativa afaceristi de ocazie, care cumpara si vand aceste tichete.
Afacerea Rabla: Speculantii de tichete de reducere fac bani frumosi - vezi cum opereaza

Lansarea programului Rabla a generat, in numai doua saptamani, o adevarata nebunie: potrivit Administratiei Fondului pentru Mediu, in numai doua saptamani, s-au casat 20.220 de masini, adica aproape doua treimi din totalul masinilor duse la Remat in intreg anul 2009 (32.327 automobile).

Interesant este faptul ca, desi s-au casat atat de multe masini, numai 456 de masini au fost vandute in cadrul Rabla. Ce inseamna acest lucru? Ca cele peste 20.000 de tichete eliberate pana in prezent se afla in mainile unor persoane care nu sunt interesate sa-si cumpere masina noua, ci mai degraba sa le vanda mai departe, in profit.

La o valoare de 3.800 lei per tichet, „piata” creata astfel se ridica la 76,7 milioane de lei (18,2 milioane de euro).

Este o afacere din care toata lumea castiga. In primul rand, proprietarul rablei, care, in conditiile in care nu mai este obligat sa isi cumpere o masina noua, poate vinde tichetul pe cateva sute bune de lei, oricum mai multi bani decat daca ar fi dus masina la fier vechi.

De castigat are si statul, care scapa de rable si impulsioneaza vanzarile din piata auto, din care castiga impozite. In randul castigatorilor se afla si dealerii auto, care isi vad masinile vandute intr-o piata aflata „in coma” si, nu in ultimul rand – intermediarii, care cumpara ieftin cupoanele si apoi le vand la supra-pret celor interesati sa isi cumpere o masina.

Cei care investesc in tranzactiile cu vouchere auto pot inregistra profituri de 40-50% neimpozabile.

”Cand am aflat de afacerea asta, faceam tranzactii cu titlurile Proprietatea (vandute, de asemenea, pe piata libera – n.r). Am vandut tot si am cumparat tichete”, spune Marcel Ivanescu, un intermediar pe care l-am contactat dupa ce i-am gasit numarul de telefon pe Internet.

”Afacerea merge destul de bine, acum, pe partea de cumparare de tichete. Se inghesuie multi sa scape de rable si sa faca un ban, mai ales in perioada asta de criza. Majoritatea sunt pensionari, oameni saraci, care oricum nu mai aveau bani sa intretina o masina, asigurari, service, benzina, impozite”, spune intermediarul.

”O sa vina si vremea cand vor aparea si clientii pentru tichete. Cred ca mai repede decat estimam, ca a fost lansat Duster-ul si e cerere mare”, spune intermediarul.

Cumpara tichetele la 800-1.000 lei si le vine prin intermediul anunturilor din ziare si de pe internet la 1.500 – 1.700 de lei. A cumparat si mai ieftin, dar si mai scump, pentru ca numarul celor care s-au apucat de intermedieri e foarte mare.
[img=594][/img]
”E concurenta mare, pentru ca si castigul se anunta foarte bun. Daca ai bani cash, cel mai simplu e sa mergi la REMAT-uri si sa iti racolezi clientii de acolo”, spune afaceristul.

Dupa ce a cumparat tichetul si a preluat toate actele necesare (copii legalizate dupa talon, certificatul de distrugere si cel de radiere a masinii – n.r.), incepe sa caute clienti care vor sa isi cumpere o masina noua.

”E destul de dificil acum sa ii gasesti. Daca ai ceva cunostinte la dealerii auto, e foarte bine, pentru ca pe cei mai multi ii gasesti acolo, cand vin sa intrebe conditiile pentru achizitia unei masini. Apoi negociezi cu el cate are nevoie, 1-2-3 tichete. Totul se rezolva destul de repede, pentru ca actele sunt legalizate, nu trebuie sa platesti impozite, iar castigul e net”, a spus Ivanescu.

Tichetele se vand, in general, cu 1.500 – 1.700 de lei bucata. Preturile difera insa foarte mult, pentru ca piata e una nereglementata si negocierea este de baza. Astfel, exista oferte de achizitie de tichete si la 500-600 de lei, si propuneri de vanzare chiar mai mari de 2.000 de lei.

”Eu le dau la 1.500 de lei. Sub pretul asta nu cobor, pentru ca am destui bani sa rezist pana gasesc clientul. Ca in orice targuiala, cine stie sa negocieze castiga”, declara un alt intermediar, care nu a dorit sa isi precizeze numele.
[quote=Intermediar vouchere auto]Preturile, odata cu lansarea Duster-ului, au mai crescut putin, pentru ca sunt liste de asteptare la dealerii Dacia. Astia sunt clienti siguri, nu aflati in cautare de chilipiruri[/quote]
A cumparat pana acum peste 200 de tichete, insa nu a vandut decat vreo 30. Insa e multumit, pentru ca, intre timp, si-a facut pile la Volkswagen si Dacia si, pentru un „comision” de 1-2 milioane, asteapta ca vanzatorii de masini sa il sune.

”Toata lumea trebuie sa castige. Eu le iau cu 700, le dau cu 1500, din profitul de 800, dau 100-150 la dealer. La ce criza e in piata auto, nu cred ca e cineva care sa nu vrea sa faca bani”, afirma afaceristul.
[quote=Gheorghe Popescu – presedinte Administratia Fondului de Mediu]Este o chestiune de cerere si oferta. Pe noi nu ne intereseaza ce se intampla cu aceste vouchere. Scopul nostru principal nu este acela de a cumpara masini noi[/quote]

O gura de oxigen pentru piata auto

Guvernul vrea sa scape in acest an de 60.000 de rable. Daca ritmul casarilor va continua la fel, specialistii se asteapta ca plafonul de 228 milioane de lei (54, 2 milioane de euro) sa fie epuizat in aceasta primavara.

Rabla se anunta a fi un succes”, declara, optimist, vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe, care spera sa prinda, cu Loganul si mai ales cu Duster-ul, o felie cat mai mare din piata.
[quote=Constantin Stroe, vicepresedinte Dacia]Tichetele vor ajunge pana la urma la dealerii auto, in contul achizitiei unei masini, mai devreme sau mai tarziu, pentru ca voucherele nu pot fi valorificate altfel[/quote]
Bonurile sunt valabile pana pe 23 noiembrie, cand se termina programul.

La randul sau, presedintele Porsche Romania, Brent Valmar, a declarat ca se asteapta ca ”Rabla” sa genereze mare parte din vanzarile din piata auto romaneasca in acest an.

”Toti jucatorii din piata au venit cu oferte foarte bune, adaptate acestui program. Rabla este o adevarata gura de oxigen pentru piata auto, dupa reculul puternic din 2009”, a spus Valmar.

Vanzarile de autovehicule noi au scazut cu 54,3% anul trecut, la 147.962 de unitati, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile. In ianuarie 2010, declinul s-a accentuat si mai mult, la 85%. In premiera, Dacia, cu 210 masini vandute, a fost depasita de Volkswagen, care a inmatriculat 443 de masini, si de Ford, cu 259 de unitati. Pe ansamblu, in ianuarie s-au vandut sub 2.150 de unitati, cu 93% mai putine masini decat in ianuarie 2008.

Cum iti iei masina prin Programul Rabla

Majoritatea dealerilor auto au lansat oferte speciale dedicate Programului Rabla. Loganul, de exemplu, cea mai bine vanduta masina din Romania, se poate cumpara la 3.700 de euro, Chevrolet Spark de la 2.940 euro, Renault Clio la 6.200 de euro, noul Volkswagen Polo la 7.999 euro. Pretul ia in calcul prezenta a 3 tichete valorice de 3.800 de lei, adica 2700 de euro.

Ca sa puteti beneficia de oferte, trebuie sa aduceti la dealerul auto voucherele insotite de copii legalizate dupa talon, certificatul de distrugere si cel de radiere a masinilor.

Fara aceste acte, tichetele nu au nicio valoare. Asa ca, inainte de a cumpara tichetele de pe piata, asigurati-va ca cel care le vinde are toate actele necesare si verificati ca tichetele sunt cele securizate, pentru ca in piata se vorbeste deja despre aparitia unor vouchere false.
[img=591][/img]
Daca aveti o masina mai veche de 10 ani si vreti sa o casati si sa obtineti astfel voucherul de 3.800 de lei, trebuie sa va asigurati ca aceasta este completa. Nu ii lipsesc, de exemplu, motorul, rotile, volanul, geamurile sau alte elemente de caroserie. Cand o duceti la Remat, trebuie sa aveti la dvs. buletinul, talonul si cartea de identitate a autoturismului, in original, plus copii. Daca ati delegat pe cineva sa o caseze, trebuie imputernicire de la notar.

Masina este verificata, iar apoi vi se ofera adeverinta de primire a masinii, certificatul de distrugere si tichetul de 3.800 de lei. Mergeti apoi sa faceti copii legalizate, iar apoi prezentati-va la Politie pentru radierea masinii si la Directia Financiara pentru stergerea din evidente, pentru a nu mai plati impozit auto.

Daca vreti alte doua vouchere, le puteti cumpara din piata sau puteti opta pentru cumpararea a altor doua rable, direct de la proprietari, pe care sa le casati si sa obtineti apoi voucherele.

Sa gasesti rable „valabile” de cumparat e destul de greu, pentru ca multe dintre aceste masini nu au toate actele, au probleme cu impozitele, sau nu au toate detaliile tehnice cerute la Remat. Daca aveti noroc, insa, afacerea merita, pentru ca masinile le puteti cumpara la un sfert din pretul voucherelor vandute pe piata.

Cert este ca, avand unul, doua sau trei tichete, trebuie ca pana pe 23 noiembrie sa va cumparati o masina sau sa le vindeti, pentru ca altfel veti pierde banii, odata cu finalizarea programului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ce salariu primea în plic Nicolae Ceaușescu. Era cel mai mic venit al unui președinte din lume
Ce salariu primea în plic Nicolae Ceaușescu. Era cel mai mic venit al unui președinte din lume
Cum a reușit Emil Mitrache să-și cumpere o proprietate impresionantă din câștigurile din „La Bloc”
Cum a reușit Emil Mitrache să-și cumpere o proprietate impresionantă din câștigurile din „La Bloc”
Orașul cu cei mai mulți milionari. Destinația exclusivistă unde se află cei mai bogați oameni din lume și un centru financiar global de top
Orașul cu cei mai mulți milionari. Destinația exclusivistă unde se află cei mai bogați oameni din ...
Un alt oraș italian iubit de români ia măsuri radicale pentru a limita turismul în masă!
Un alt oraș italian iubit de români ia măsuri radicale pentru a limita turismul în masă!
Când se împodobește, de fapt, bradul de Crăciun. Tot mai puțini români mai țin cont de ce spune tradiția creștină
Când se împodobește, de fapt, bradul de Crăciun. Tot mai puțini români mai țin cont de ce spune ...
Substanța rară creată de om care valorează mai mult de 62 de trilioane de dolari. Un gram din ea costă fabulos de mult!
Substanța rară creată de om care valorează mai mult de 62 de trilioane de dolari. Un gram din ea ...
Marea Piramidă din Giza nu are câte laturi se credea. Iluzia optică a bulversat mulți oameni
Marea Piramidă din Giza nu are câte laturi se credea. Iluzia optică a bulversat mulți oameni
Restaurantul din Europa unde nu există niciun chelner. Mâncarea vine pe un trenuleț electric, ce se întinde pe o șină de 600 de metri
Restaurantul din Europa unde nu există niciun chelner. Mâncarea vine pe un trenuleț electric, ce se ...
Prețurile explodează, iar România riscă să devină o țară de chiriași!
Prețurile explodează, iar România riscă să devină o țară de chiriași!
Ordin UE: Devine interzis în România! Măsura se aplică în toate statele membre
Ordin UE: Devine interzis în România! Măsura se aplică în toate statele membre
Doliu imens în muzica românească. Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Doliu imens în muzica românească. Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Noua taxă pentru proprietarii de mașini va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Noua taxă pentru proprietarii de mașini va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Schengen cu jumătate de măsură? România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Schengen cu jumătate de măsură? România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni ...
A crescut din nou prețul motorinei! Diferența față de benzină atinge noi recorduri!
A crescut din nou prețul motorinei! Diferența față de benzină atinge noi recorduri!
Românii cu carduri și conturi bancare sunt în vizor! Băncile, obligate să aplice noile reguli la nivel național!
Românii cu carduri și conturi bancare sunt în vizor! Băncile, obligate să aplice noile reguli la ...
Autostrada Unirii face un pas uriaș. Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni!
Autostrada Unirii face un pas uriaș. Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni!
Concedieri masive înainte de sărbători! Două companii mari din România dau afară sute de angajați!
Concedieri masive înainte de sărbători! Două companii mari din România dau afară sute de angajați!
Românii, în vizorul legii. Amenzi de până la 1.000 de lei, începând cu 24 noiembrie!
Românii, în vizorul legii. Amenzi de până la 1.000 de lei, începând cu 24 noiembrie!