- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Cum ar putea afecta noile norme de creditare piata auto

13 Aug, 00:01 • razvan.codorean
Noul regulament privind acordarea creditelor catre persoanele fizice, pregatit de BNR, ar putea determina o scadere a vanzarilor din piata auto, deoarece multi cumparatori nu vor face fata restrictiilor, estimeaza pentru DailyBusiness.ro jucatorii din piata auto. Dealerii sunt mai optimisti si considera ca "se vor gasi portite" pentru a mentine cresterea pietei.
Cum ar putea afecta noile norme de creditare piata auto

Banca Nationala a Romaniei (BNR) va impune bancilor, din aceasta vara, sa acorde cu mai multa atentie credite persoanelor fizice, in conditiile in care consumul a ajuns la valori ce pot dezechilibra economia.

In esenta, imprumuturile vor fi acordate numai pe baza veniturilor inregistrate la fisc in anul precedent, plus un procent de 20-40% din veniturile din acest an. In plus, pentru a putea lua credite, romanii vor trebui sa treaca printr-un stress test, pentru ca bancherii sa se dumireasca daca viitorii clienti au capacitatea mentala de a plati ratele la banca in cea mai proasta situatie, atunci cand raman fara bani sau creditul se scumpeste foarte mult.

Normele BNR, ce vor fi publicate in maxim doua saptamani si aplicate cel mai probabil din luna septembrie, starnesc destul de multa ingrijorare in piata auto, unde conform statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), cel putin 60% dintre automobile sunt cumparate in rate sau leasing.

„Vanzarile de automobile se vor reduce cu siguranta”, estimeaza Constantin Stroe, presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania.

„Totul va pleca de la finantator. Odata aplicate noile norme, acesta va trebui sa faca o selectie severa a celor care isi pot permite credite auto. Cei mai dezavantajati cred ca cei vor fi cei care vor sa isi cumpere masini ceva mai scumpe, de peste 30.000 de euro, pentru ca se presupune ca acestia au si alte credite, iar scoringul le va fi afectat”, a declarat Stroe.

Dealerii auto confirma anticipatele efecte negative ale restrictionarii creditului, consecintele, in opinia lui Dragos Magdalina, directorul de vanzari Romcar, dealer Ford, fiind insa pentru moment imposibil de calculat.

Taxa auto, vinovata pentru creditele neperformante?

Principala consecinta a intrarii in vigoare a noilor norme de creditare va fi o scadere a vanzarilor de pe piata auto sau o stagnare a acestora, estimeaza, pentru DailyBusiness.ro, analistul auto Liviu Dobrin, directorul Autovit, cel mai mare targ auto din tara.

„Cu cat un credit este mai greu de accesat, cu atat produsul pe care acesta il poate achizitiona devine mai greu de atins”, spune Dobrin. Iar scumpirea creditarii se vede deja in piata auto.

[quote=Liviu Dobrin, director Autovit]In momentul de fata, sunt multe credite neperformante, mai ales pe leasing. Numeroase masini se intorc la firma de leasing pentru revanzare, deoarece nu au fost achitate ratele la zi[/quote].
In opinia lui Dobrin, cauzele care au dus la acest fenomen tin in principal de aplicarea taxei de prima inmatriculare, cea care a fortat multi dintre romani sa aleaga o masina noua, la un pret nesustenabil.

Dealerii auto sunt optimisti: Se vor gasi portite de scapare

In ciuda conditiilor din ce in ce mai proaste din piata, generate in principal de scumpirea petrolului si restrictionarii creditului, dealerii auto cred ca piata va gasi metode pentru a evita efectele negative ale normelor BNR si a lansa oferte bune in piata.

Dragos Magdalina, directorul de vanzari Romcar, dealer Ford, spune ca intrucat in piata romaneasca este o nevoie reala de masini, avand in vedere gradul redus de motorizare, „este greu de spus daca noile norme chiar ne vor afecta de o maniera considerabila”.

[quote=Dragos Magdalina, director de vanzari Romcar]Atata timp cat avem cerere de masini, nu putem vorbi de supraconsum, ci de o nevoie reala. In aceste conditii, este posibil ca fenomenul acesta, de scumpire a creditelor, sa aiba un impact moderat asupra pietei auto[/quote]
Normele care reglementeaza piata bancara nu sunt respectate intotdeauna cu strictete. „Istoria ne-a demonstrat ca aceste lucruri (metode de evitare a normelor de creditare – n.r.) se intampla”, considera Cristian Milea, manager retea dealeri Auto Italia Group.

„Indiferent cat de agresiva va fi in continuare optiunea BNR-ului, dealerii auto, bancile, jucatorii din piata vor gasi cai de ofertare a unor produse care sa ajute clientul roman sa cumpere masini”, a mai spus Milea.

Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia, considera ca indiferent cat de dure vor fi normele de creditare, nevoia acuta de masini din piata romaneasca va face ca vanzarile sa creasca, mai ales pe segmentul celor „populare”, de pana in 10.000 de euro.

„Avem un grad de motorizare mult mai scazut fata de media europeana. Necesarul de automobile din piata romaneasca este foarte mare, masina devenind un bun necesar. Nu mai este de mult un lux. Chiar si in conditiile inaspririi creditelor, romanii nu vor renunta la leasing sau credit, iar daca nu vor indeplini conditiile, vor cauta giranti ca sa adune veniturile necesare”, a declarat Stroe.

Analistul auto Liviu Dobrin crede ca dincolo de „artificiile” pe care le vor gasi bancile pentru a acorda credite auto, noile norme vor duce la o limpezire a pietei.

„Aceasta inasprire a conditiilor BNR are doua aspecte. Partea pozitiva este ca vor fi mai putine credite neperformante, iar partea negativa este o accesibilitate mai dificila si, din acest punct de vedere, o scadere a numarului de masini vandute prin credit fata de anul trecut”, a declarat Dobrin.

GE Money: Romanii, interesati sa isi cumpere masini in rate

Conform unui studiu realizat recent de GE Money, romanii sunt printre europenii cei mai interesati sa isi cumpere masini in rate in urmatorii 2 ani. 39% dintre ei si-ar cumpara o marca straina de masina, iar 56% dintre ei ar plati pentru ea in jur de 8.400 de euro.

Mai mult de jumatate dintre romani (55%) se arata deschisi fata de finantarea prin orice institutie financiara. Dintre cei care nu refuza achizitionarea unei masini cu ajutorul unei institutii financiare, romanii sunt dispusi sa plateasca o rata lunara de pana la 350 euro.

„Faptul ca peste jumatate din romani sunt deschisi sa isi finanteze achizitia noii masini printr-o institutie de credit si ca 39% considera leasing-ul o solutie de finantare avantajoasa sunt semne de evolutie a pietei”, a declarat Felicia Relenschi, directorul executiv al Motoractive Leasing.

Principalele 5 criterii pe care romanii le iau in considerare in momentul in care isi cumpara o masina sunt conditiile tehnice (in proportie de 78%), consumul de combustibil (63%), vechimea (57%), abia apoi pretul (52%) si in final dotarea masinii (48%).

Vanzari in scadere cu 1%, in prima parte a anului

Conform datelor APIA, vanzarile de autoturisme au scazut in primele 6 luni ale anului cu 1% fata de perioada similara din 2007, pana la 145.000 de unitati. Pe segmentul vehiculelor comerciale insa, vanzarile au crescut cu 30%, pana la peste 29.000 de unitati. In total, piata auto a crescut cu 3,7%.

Pe primul loc in topul vanzarilor s-a situat Dacia, cu 40.000 de autoturisme, dintre care 30.000 au fost Logan sedan, 9.000 Logan MCV si aproape 1.000 Sandero.

Pe locul secund s-a aflat Skoda, cu vanzari de 12.700 de masini, in urcare cu 12%, iar pe 3 s-a clasat Renault, cu aproape 11.000 de masini vandute, in scadere de 21%. Locurile 4 si 5 au fost ocupate in ordine de Volkswagen, cu peste 10.100 de masini vandute si Ford, cu circa 9.300 de masini vandute.

Anul trecut, in Romania s-au vandut 366.819 unitati automobile, in crestere cu 23,4% fata de anul precedent. Pentru acest an, estimarile APIA indica o stagnare sau o usoara crestere a pietei de maximum 5%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Temperatura ideală în casă. Câte grade trebuie să ai în locuință pe timp de iarnă
Temperatura ideală în casă. Câte grade trebuie să ai în locuință pe timp de iarnă
Amendă uriașă de peste 1.000 de lei pentru locatarii de la bloc care comit această greșeală!
Amendă uriașă de peste 1.000 de lei pentru locatarii de la bloc care comit această greșeală!
Motivul pentru care șoferii trebuie să-și închidă telefoanele. Nu este vorba doar de amendă!
Motivul pentru care șoferii trebuie să-și închidă telefoanele. Nu este vorba doar de amendă!
Cea mai mare amendă rutieră din România în 2024. Câți bani a fost nevoit un șofer să scoată din buzunar
Cea mai mare amendă rutieră din România în 2024. Câți bani a fost nevoit un șofer să scoată ...
500 de lei gratis pentru clienții care au cont la Banca Transilvania. Cum să îi obții imediat
500 de lei gratis pentru clienții care au cont la Banca Transilvania. Cum să îi obții imediat
Cum să cumperi bilete ieftine de avion. Google Flights aduce vești bune pentru români
Cum să cumperi bilete ieftine de avion. Google Flights aduce vești bune pentru români
Ce salariu primea în plic Nicolae Ceaușescu. Era cel mai mic venit al unui președinte din lume
Ce salariu primea în plic Nicolae Ceaușescu. Era cel mai mic venit al unui președinte din lume
Cum a reușit Emil Mitrache să-și cumpere o proprietate impresionantă din câștigurile din „La Bloc”
Cum a reușit Emil Mitrache să-și cumpere o proprietate impresionantă din câștigurile din „La Bloc”
Orașul cu cei mai mulți milionari. Destinația exclusivistă unde se află cei mai bogați oameni din lume și un centru financiar global de top
Orașul cu cei mai mulți milionari. Destinația exclusivistă unde se află cei mai bogați oameni din ...
Un alt oraș italian iubit de români ia măsuri radicale pentru a limita turismul în masă!
Un alt oraș italian iubit de români ia măsuri radicale pentru a limita turismul în masă!
Când se împodobește, de fapt, bradul de Crăciun. Tot mai puțini români mai țin cont de ce spune tradiția creștină
Când se împodobește, de fapt, bradul de Crăciun. Tot mai puțini români mai țin cont de ce spune ...
Substanța rară creată de om care valorează mai mult de 62 de trilioane de dolari. Un gram din ea costă fabulos de mult!
Substanța rară creată de om care valorează mai mult de 62 de trilioane de dolari. Un gram din ea ...
Marea Piramidă din Giza nu are câte laturi se credea. Iluzia optică a bulversat mulți oameni
Marea Piramidă din Giza nu are câte laturi se credea. Iluzia optică a bulversat mulți oameni
Restaurantul din Europa unde nu există niciun chelner. Mâncarea vine pe un trenuleț electric, ce se întinde pe o șină de 600 de metri
Restaurantul din Europa unde nu există niciun chelner. Mâncarea vine pe un trenuleț electric, ce se ...
Prețurile explodează, iar România riscă să devină o țară de chiriași!
Prețurile explodează, iar România riscă să devină o țară de chiriași!
Ordin UE: Devine interzis în România! Măsura se aplică în toate statele membre
Ordin UE: Devine interzis în România! Măsura se aplică în toate statele membre
Doliu imens în muzica românească. Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Doliu imens în muzica românească. Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Noua taxă pentru proprietarii de mașini va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Noua taxă pentru proprietarii de mașini va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025