Facilitatile menite sa incurajeze productia si achizitia de autovehicule electrice vor fi incluse intr-o strategie privind incurajarea vehiculului electric, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale.
Intentia Guvernului este de a elabora si pune in practica masuri de stimulare financiara pentru achizitia de vehicule electrice (precum acordarea unei „prima ecologice”), pentru incurajarea si realizarea infrastructurii de incarcare necesara exploatarii vehiculelor electrice (acordarea unei prime sau deducerea cheltuielilor din impozitul pe profit), precum si pentru dezvoltarea productiei de vehicule electrice si componente in Romania (prin scheme de ajutor se stat sau ajutor de minimis).
Potrivit surselor, vor fi introduse si masuri de atragere a investitiilor straine directe pentru fabricarea automobilelor electrice si a componentelor acestora in Romania.
Pentru facilitarea introducerii autovehiculelor electrice in Romania, printre altele, Guvernul va creste cantitatea de energie din surse regenerabile produsa in Romania, va dezvolta infrastructura de incarcare a bateriilor pentru autovehicule electrice si va elabora o strategie nationala privind reciclarea bateriilor pentru autovehicule electrice.
„Odata cu intrarea pe piata a autovehiculelor electrice, consumatorii trebuie sa poata sa inceapa sa le incarce, fiind necesar sa le fie puse la dispozitie puncte de incarcare accesibile public, pentru a raspunde nevoii consumatorilor de a incarca bateriile. Pentru realizarea unei retele adecvate de incarcare cu energie electrica vor fi necesare investitii semnificative si definirea standardelor privind siguranta, interoperabilitatea si plata”, afirma sursele.
Executivul ia in calcul si faptul ca, in momentul in care nu mai pot fi folosite la autovehicule din cauza reducerii capacitatii lor de stocare de energie, bateriile sa fie folosite in alte scopuri, precum stocarea fixa de energie in gospodarii, urmand astfel sa fie analizate modalitati si sisteme de „utilizare secundara”.
Pentru aplicarea strategiei va fi creata Platforma Nationala pentru Vehiculul Electric (PNVE), organism in subordinea Guvernului si sprijinit de reprezentanti ai industriei si al mediului universitar cu preocupari in domeniu.
Sursele au explicat ca autovehiculele de acest tip folosesc un motor electric si sunt incarcate cu energie electrica inmagazinata in baterii sau in alte sisteme alternative de stocare de la bordul vehiculului.
Masinile pot fi autovehicule electrice cu baterii, care nu au alta sursa de putere decat energia electrica furnizata de acestea, autovehicule electrice cu autonomie extinsa, care utilizeaza bateriile ca principala sursa de energie, dar utilizeaza si un motor cu ardere interna pentru extinderea autonomiei si cresterea autonomiei de deplasare, precum si autovehicule electrice hibride „plug-in”, care utilizeaza bateriile ca principala sursa de energie, dar pot functiona si in regim hibrid, cu utilizarea unui motor cu ardere interna, inclusiv atunci cand bateriile sunt descarcate.
„Preturile accesibile reprezinta un factor esential pentru introducerea autovehiculelor electrice pe piata. Pentru a mari cota de piata a acestora, preturile la nivelul consumatorilor vor trebui sa scada semnificativ. O alta provocare importanta o reprezinta crearea unor retele accesibile de incarcare a bateriilor”, afirma sursele.
Ca si avantaje sunt indicate eficienta energetica (motoarele electrice convertesc circa 75% din energia chimica generata de baterii in putere transmisa la rotile autovehiculului, in timp ce motoarele cu ardere interna convertesc numai aproximativ 20% din energia inmagazinata in carburantul conventional), poluarea redusa, performante superioare (motoarele electrice permit o functionare fara zgomot si mai uniforma si necesita o intretinere mai redusa decat motoarele cu ardere interna), autonomia de deplasare (autonomia autovehiculelor electrice este de 1-3 ori mai mica decat a autovehiculelor cu motoare cu ardere interna).
Guvernul ia insa in calcul si timpul de reincarcare a bateriilor (incarcarea completa a bateriilor poate dura 4-8 ore, chiar si „incarcarea rapida” pana la 80% din capacitatea bateriilor poate dura circa 30 minute), costul bateriilor („pachetul” mai mare de baterii este scump si poate fi nevoie de inlocuirea sa o data sau de mai multe ori pe durata de viata a unui autovehicul), precum si de gabarit si greutate („pachetul” de baterii este greu si ocupa un spatiu semnificativ).
Autovehiculele exclusiv electrice par sa fie, in opinia Guvernului, optiunea cea mai promitatoare pentru utilizare urbana, tinand cont de autonomia relativ limitata asigurata de baterii si de raportul potential mai bun dintre costurile si beneficiile realizarii unei infrastructuri de incarcare a vehiculelor, mai intai in orase. Emisiile poluante si fonice mai reduse prezinta, de asemenea, mari beneficii sociale, inclusiv in materie de sanatate, in zonele urbane.
Aceste ultime probleme sunt prezentate cu mentiunea ca, in prezent, sunt efectuate numeroase activitati de cercetare pentru imbunatatirea tehnologiei bateriilor pentru cresterea autonomiei, reducerea greutatii si a costului, evolutia acestor cercetari urmand a influenta in mod semnificativ viitorul autovehiculelor electrice.
Executivul apreciaza ca autovehiculele electrice ar putea sa fie in continuare o piata „nisa” in viitorul apropiat, insa se prevede o crestere a vanzarilor pe masura ce tehnologia pentru baterii va inregistra imbunatatiri.
Astfel, unele studii arata o crestere a cotei de piata a vanzarilor de autovehicule noi de la 1% – 2% in 2020 la 11% – 30% in 2030. Pentru vehiculele hibride reincarcabile, se estimeaza o cota de 2% in 2020 si de 5% pana la 20% pana in 2030.
In prezent, persoanele fizice din statele dezvoltate ale UE cheltuiesc aproximativ 13,5% din veniturile lor pe bunuri si servicii relationate la transport. Intr-o aproximare grosiera, cam jumatate din aceste cheltuieli sunt destinate operatiunilor efectuate asupra mijloacelor personale de transport (de exemplu, alimentarea cu combustibil), iar cealalta jumatate este destinata achizitionarii mijloacelor personale de transport (spre exemplu, un autoturism) si achizitionarii de servicii de transport (spre exemplu, bilete de autobuz, de tren sau de avion).
In acelasi timp, se estimeaza ca, in cazul transportului rutier, aproximativ 40% din totalul emisiilor de CO2 si 70% din totalul emisiilor de alti poluanti se datoreaza traficului urban.