Executive search-ul a avut si el de suferit de pe urma crizei. Loreda Dragomir, COO-ul firmei de head hunting Stanton Chase, si Silviana Boian, consultant in cadrul Alexander Hughes Romania, plaseaza scaderea pietei la circa 40-50% anul trecut fata de 2008.
In 2010 este asteptata o noua diminuare, insa una mult mai temperata, pentru ca, sustin cei doi specialisti chestionati de DailyBusiness.ro, anul a inceput pe crestere, comparativ cu ultimul semestru al lui 2009.
„Piata a scazut, intr-adevar, iar diminuarea a fost mai accelerata in a doua jumatate a anului trecut. Primele semne pentru 2010 sunt pozitive, cererea a crescut, nu as putea spune cu ce procent fata de S2 2009, insa jucatorii din FMCG (bunuri de larg consum), banking (industrie care isi revine din urma crizei), sau IT au inceput sa caute specialisti”, a explicat Silviana Boian.
2009 a mai venit cu o surpriza, care a afectat negativ marii jucatori locali de head hunting: pierderea unor consultanti importanti, care au optat fie pentru business-uri proprii, fie pentru functii manageriale la concurenta. Cel mai recent exemplu este al Mihaelei Damian, care a parasit Stanton Chase pentru a se alatura anul acesta unui concurent puternic, SpenglerFox. De la Spengler Fox a plecat country managerul Marius Precu, care a ales sa se lanseze intr-un business propriu pe aceeasi nisa.
In ciuda dificultatilor cu care s-au confruntat de-a lungul anului, vanatorii de manageri au tinut cu dintii de pret. Atat Stanton Chase, cat si Alexander Hughes, si-au pastrat tarifele intacte.
„Nu a fost nevoie sa scadem tarifele, singura problema, care de fapt a cauzat si scaderea veniturilor, a fost reducerea numarului de proiecte”, a spus Loreda Dragomir, COO la Stanton Chase Romania.
„Un proces integral de head hunting pentru pozitii de top implica un comision de peste 30.000 euro, in timp ce un process de head hunting de middle management implica unul de 15.000-20.000 euro, depinzinad foarte mult de specificul pozitiei”, a aratat aceasta.
Cele mai costisitoare procese, care implica recrutare pentru pozitii ca general manager sau country manager, pot depasi 30.000 euro, sustin Dragomir si Boian.
In cazul Stanton Chase, cele mai scumpe recrutari realizate de companie in in 2009 au fost in domeniile farmaceutic si bancar, pentru pozitiile amintite mai sus, toate costand peste 30.000 euro.
Potrivit Loredei Dragomir, cele mai multe „vanatori” de top manageri au cautat pozitii de director general, director de vanzari, director financiar si de marketing, iar cei mai fideli clienti ai head hunting-ului au fost companii din domenii ca farma, productie si FMCG.
Desi mai precauti si exigenti cu candidatii, angajatorii care cauta management de top nu au diminuat pachetele salariale pe care le ofera, spune Silviana Boian de la Alexander Hughes, informatie sustinuta si de Loreda Dragomir.
„2009 a fost anul in care a inceput o selectie naturala a candidatilor valorosi, un an de consolidare si maturizare a pietei si nu numai din punct de vedere al resurselor umane Pentru prima data de cand m-am intors din USA, acum 5 ani, constat ca nu mai este o piata a candidatilor, ca pana acum, ci a angajatorilor. Insa o scadere relevanta a pachetelor salariale nu pot spune ca s-a produs”, a declarat Loreda Dragomir.
„Mai degraba, companiile folosesc alternative gen PFA sau contract de management pentru reducerea cheltuielilor companiilor, reduc sau elimina bonusurile, sau renunta la o parte din functiunile din organigrama. Managerii capabili sa faca fata crizei si sa aiba rezultate bune chiar au avut parte de cresteri salariale. Per total, media pachetelor salariale ale managerilor de criza a ramas cat de cat constanta si chiar daca vor mai fi cresteri in anumite domenii, acestea nu vor mai inregistra acelasi ritm ca anii trecuti”, a adaugat aceasta.