- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Grecia: Incepe o saptamana de greve si proteste impotriva concedierilor din sectorul public

16 Sep, 12:24 • Redactia DailyBusiness
Grecia va fi marcata saptamana aceasta de o avalansa de greve si proteste impotriva concedierilor si transferurilor fortate in sectorul public, dar si a masurilor de austeritate impuse de creditorii internationali in schimbul ajutorului financiar.
Grecia: Incepe o saptamana de greve si proteste impotriva concedierilor din sectorul public

Primele incidente au fost inregistrate
deja luni dimineata la Atena, unde politia a folosit gaze lacrimogene
pentru a dispersa paznicii de scoli care au incercat sa patrunda cu
forta in cladirea Ministerului Reformei Administrative, transmit
agentiile internationale.

Acest ‘tsunami’ de greve este
determinat in principal de angajamentul pe care guvernul de la Atena
si l-a asumat in fata troicii creditorilor internationali
(UE-BCE-FMI) de a transfera 12.500 de angajati din sectorul de stat
pana la sfarsitul lunii in curs si inca atatia pana la sfarsitul
anului, in cadrul asa-zisei scheme de mobilitate a fortei de munca.

Aceasta schema presupune transferul
fortat al angajatilor sau concedierea lor intr-un termen de opt luni
din momentul primirii preavizului. in aceasta perioada, ei primesc
numai 75% din salariu si pot fi mutati oricand pe un alt post vacant
sau sunt concediati daca la sfarsitul celor opt luni nu li se gaseste
vreun post.

Profesorii sunt cei care au inceput luni greva.
Ei vor fi urmati de personalul administrativ din invatamant, de
functionarii publici din organismele de ocupare a fortei de munca si
de securitate sociala, de personalul medical din spitalele de stat si
de avocati, informeaza Agerpres.

Incepand de miercuri a fost convocata o
greva de 48 de ore in tot sectorul public.

Guvernul Greciei are indicii ca
economia se
va contracta cu mai putin de 4%
anul acesta, datorita sezonului
turistic foarte bun, care depaseste estimarile, a declarat pentru
Reuters un oficial guvernamental elen. Potrivit pronosticurilor
Ministerului Turismului, in 2013 Grecia va fi vizitata de 18 milioane
de turisti din alte tari, un rezultat record pentru ultimii zece ani.

Citeste si: Concedieri masive, cerute
de creditori bancilor din Grecia

Urmărește Daily Business pe Google News