Anul 2011 va semana, din multe puncte de vedere, cu 2010, estimeaza analistii economici. La fel ca in acest an, statele lumii vor da drumul la tiparnite, in tentativa de a-si acoperi deficitele, a-si ieftini datoriile uriase si a stimula consumul, astfel ca, pentru investitori, colacul de salvare se anunta a fi, si in 2011, cel deja devenit clasic – investitiile in metale pretioase.
Cea mai profitabila investitie pare a fi cea in argint. In acest an, pretul argintului a crescut cu 80%, la 29 dolari/uncie, in timp ce aurul a castigat „doar” 30%, pana la nivelul de 1.400 dolari/uncie.
Daca in 2010 argintul a batut recordul ultimilor 30 de ani, in 2011 ar putea sa il spulbere.
[quote=Frederic Lasserre, expert Societe Generale]Argintul ar putea oferi, in 2011, dincolo de siguranta, si una dintre cele mai rentabile investitii[/quote]
Motivele? In primul rand, argintul e mult mai ieftin. In al doilea rand, avand in vedere anticipata revenire economica, cererea de argint ar putea creste spectaculos, in conditiile in care metalul este folosit in multe aplicatii industriale care includ conductori electrici si baterii. De altfel, cererea industriala reprezinta aproape 50% din contractele pe acest metal.
In al treilea rand, pe fondul scumpirii spectaculoase a aurului, bijutierii au inceput sa foloseasca tot mai mult argint.
[img=1068]Evolutia cotatiei argintului in 2011, potrivit contractelor derulate pe Nymex[/img]
Potrivit economistului Bogdan Glavan, investitia in argint reprezinta, probabil, cel mai bun plasament pe termen mediu si lung. In opinia lui, in conditiile economice actuale, caracterizate de instabilitate si tendinte speculative si pe fondul unei rate a dobanzii real-negativa, plasamentele in metale pretioase reprezinta cea mai buna solutie de investitie.
Intr-un raport dat publicitatii recent, expertii de la Societe Generale estimeaza ca argintul s-ar putea scumpi in 2011 cu aproape 20 de procente.
Pe Nymex, cea mai mare piata de contracte la termen pentru materii prime din lume, contractele pe argint cu termen decembrie 2011, sunt cotate la 30,2 dolari/uncie.
Aurul, medicamentul anti-inflatie
Dincolo de castigurile din argint, aurul ramane si in 2011 cel mai cunoscut si apreciat plasament anti-criza. Potrivit expertilor de la cea mai mare companie din domeniul mineritului de aur, Barrik Gold, aurul ar putea depasi anul viitor granita celor 1.500 de dolari/uncie (fata de 1.400 in prezent).
La randul lor, expertii de la Societe Generale vad o apreciere de 11% a cotatiei aurului in 2011, pe fondul cererii in crestere, determinata de adancirea crizei in statele cu datorii.
„Am putea observa noi cresteri ale cotatiei aurului din cauza temerilor recente generate de criza datoriilor suverane”, a declarat Frederic Lasserre, seful diviziei de cercetare a materiilor prime din cadrul bancii franceze.
[img=1067]Evolutia cotatiei aurului in 2011, potrivit contractelor derulate pe Nymex[/img]
Potrivit brokerului Cristian Sima, criza datoriilor suverane reprezinta, in fapt, o speculatie. „Toata lumea s-a angrenat intr-o adevarata cursa a deprecierii monedelor, cu scopul de a-si ieftini datoriile. Mai simplu spus, daca azi am de dat la banca 5.000 de dolari, maine, datoria mea ar putea sa valoreze peste 2-3 ani numai 100 de dolari. Rentabil, nu? „, afirma Sima.
„In aceste conditii, e normal ca cei care au bani sa caute plasamente imune la inflatie, iar aurul este in prim-plan”, a mai spus specialistul.
La cresterea cotatiei aurului va contribui, anul viitor, si cererea tot mai mare din pietele emergente, precum China.
Potrivit expertilor de la GoldForecaster.com, dincolo de achizitiile masive de aur facute de guvernul de la Beijing, cresterea nivelului de trai in China si apetitul chinezilor pentru economisire va face ca cererea de aur din cea mai mare piata a lumii sa creasca spectaculos in urmatorii ani.
In prezent, aurul se tranzactioneaza la 1399 dolari/uncie, dupa ce, pe 9 noiembrie, a atins nivelul istoric de 1424 dolari. Spre comparatie, la finele anului 2000, uncia de aur se vindea cu 272 dolari.
Pe Nymex, aurul este cotat in decembrie 2011 la 1418 dolari.
[quote=Sean Corrigan, expert Diapason Commodities Management]Toate tarile din lume dau semnale ca ar putea tipari bani… in ce altceva am putea avea incredere, daca nu in aur?[/quote]
Alte plasamente profitabile in 2011
Potrivit specialistilor, alaturi de aur si argint, anul viitor va marca profituri si pentru cei care investesc in paladiu, diamante, dar si in materiile prime precum petrolul, cuprul, cositorul sau staniul.
Expertii de la Societe Generale estimeaza, spre exemplu, ca pretul paladiului va creste anul viitor cu 21%, dupa ce, in acest an, a urcat cu 75%.
Pentru cupru, considerat un adevarat barometru al pietei metalelor, analistii de la Barclays Capital vad un avans de cel putin 20% in 2011, pe fondul cresterii cererii ca urmare a iesirii din recesiune. Cuprul a depasit, luna trecuta, recordul istoric de 9.000 dolari/tona.
„Raportul dintre cerere si oferta va favoriza cresterea pe mai departe a cotatiilor la cupru”, a afirmat expertul Nicholas Snowdon.
Tot ca urmare a cresterii cererii, in special din statele emergente, precum China, expertii de la BNP Paribas estimeaza ca si staniu se va scumpi anul viitor spre 28.000 dolari pe tona, dupa ce anul acesta a crescut cu peste 60%, la 27.500 dolari/tona.
In ceea ce priveste petrolul, Agentia Internationala pentru Energie (IEA) prognozeaza ca pretul petrolului va depasi 100 de dolari per baril, in urmatorii cinci ani.
[img=1066]Evolutia cotatiei petrolului in 2011, potrivit contractelor derulate pe Nymex[/img]
Potrivit raportului anual al agentiei, necesarul de petrol, in urmatorii cinci ani, va creste cu o aproximativ o treime, fapt determinat, in primul rand, de cresterea consumului in China.
In ultimele luni, pretul barilului de petrol a evoluat in jurul pragului de 80 de dolari, dupa ce in 2008 (inaintea crizei mondiale) a atins cotatia record de 147 de dolari.
Pe Nymex, titeiul cu livrare in decembrie 2011 este cotat in prezent la 90,65 dolari/baril.