Intalnirea dintre cei doi va avea loc cu ocazia sedintei CSAT si cu ocazia
ceremoniei depunerii juramantului de catre ministrul Culturii, Puiu
Hasotti, relateaza Evenimentul
Zilei.
Victor Ponta a spus ca a primit agenda finala a reuniunii de pe 28 iunie care
are doua puncte importante, respectiv cresterea economica si locuri de munca,
precum si bugetul Uniunii Europene.
„Cresterea economica si locurile de munca sunt propuneri la nivel european
facute atat de presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso si Francois
Hollande si de alti premieri, pentru ca acolo sunt premieri (…) Al
doilea punct este bugetul UE, adica exact ceea ce am discutat la Bucuresti cu
alti noua prim ministrii si cu Barroso.
Ori acolo lucrurile sunt foarte clare, care este pozitia Guvernului Romaniei,
cum vedem alocarea de fonduri structurale si de coeziune, dar in acelasi timp
este obligatia mea si este unul din cele mai dificile puncte sau cea mai
dificila provocare pentru Guvernul Romaniei, aceea de a asigura pentru
2014-2020 un mecanism administrativ care sa functioneze mult mai bine, ca sa nu
mai patim ce am patit acum, cand banii stau la Bruxelles iar noi ne imprumutam
de la institutii financiare internationale si de la banci (…) N-are nicio legatura
cu presedintele”, a declarat Victor Ponta.