Vanzarile totale ale grupului au fost de de 7,78 miliarde euro, in scadere cu 1,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand acestea au totalizat 7,89 miliarde euro.
Vanzarile de pe pietele emergente au atins 2,38 miliarde (excluzand vanzarile vaccinului impotriva A/H1N1), in crestere cu 14,6% fata de T1 din 2010, depasind SUA si Europa de Vest.
Vanzarile din economiile emergente reprezinta 30,7% din vanzarile totale ale grupului.
In SUA, vanzarile din primul trimestru din 2011 au fost de 2,165 miliarde euro, mai mici cu 3,3% fata de primul trimestru din 2010, in timp ce vanzarile din Europa de Vest au adus venituri de 2,251 miliarde, in scadere cu 13,5%.
Profitul pe actiune al companiei a ajuns la 1,66 euro, in scadere cu 16,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
In ceea ce priveste vanzarile de produse farmaceutice, acestea au adus venituri de 6,583 miliarde euro, mai mici cu 1,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a concurentei din Europa si din SUA pentru principalele produse ale grupului, dar si din cauza impactului masurilor de austeritate din UE si a reformei sistemului de sanatate din SUA.
Producatorul Sanofi Aventis este prezent in Romania prin compania Zentiva.