- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Top 10 cele mai mari vanzari de business-uri din ultimii 20 de ani

05 May, 00:02 • Redactia DailyBusiness
Domeniul financiar-bancar si cel telecom sunt segmentele care au atras cele mai mari tranzactii de business-uri in ultimii 20 de ani, insa in top 10 cele mai mari tranzactii s-au strecurat si imobiliarele, dar si domeniul energiei.
Top 10 cele mai mari vanzari de business-uri din ultimii 20 de ani

6 din cele mai mari 10 vanzari de afaceri din Romania au fost in domeniul financiar-bancar si telecom, potrivit topului DailyBusiness.ro. Pentru acest top, au fost luate in calcul atat preluarile de business-uri private, cat si privatizarile. In cazul privatizarilor, nu s-au calculat si sumele pe care cumparatorii erau obligati sa le investeasca ulterior in afacere.

[img=1460][/img]
1. Erste a platit 3,75 mld. euro pentru achizitia BCR

In decembrie 2005 grupul financiar austriac Erste Bank a castigat finala competitiei pentru preluarea Bancii Comerciale Romane (BCR). Erste a platit peste 3,75 miliarde euro pentru pachetul de 61,88% din actiunile BCR.

Preluarea a stabilit mai multe recorduri. In primul rand, este cea mai mare tranzactie de pe plan local. In plus, pentru finantarea achizitiei, Erste a derulat cea mai mare tranzactie de pe piata de capital din Austria, realizand o emisiune de actiuni cu un volum total de 2,65 miliarde euro.

Tranzactia a adus castiguri substantiale si institutiilor financiare care au intrat anterior in actionariatul BCR si si-au vandut participatiile in momentul provatizarii. Astfel, International Finance Corporation (IFC) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si-au vandut pachetul de 25% din actiuni de la BCR pentru circa 1,5 miliarde euro, suma de 8 ori mai mare decat cele 222 milioane dolari cu care au achizitionat pachetul respectiv in 2003.

Statul roman a luat peste 2,2 miliarde euro pentru pachetul de aproape 37% din actiunile BCR.

Presedintele Erste Bank, Andreas Treichl declara in decembrie 2006 ca a modificat tintele de profitabilitate pentru Romania.

Andreas Treichl spunea la aceea data ca vrea de la BCR un profit de 250 de milioane de euro anual pana in 2009 inclusiv, rezultat dupa taxare, cu toate investitiile incluse. In 2009, profitul net al BCR s-a apropiat de tintele propuse, astfel ca grupul bancar inregistra pe plan local 200 milioane euro profit net. In 2010 insa, profitul net a scazut la cel mai jos nivel de la privatizare, doar circa 110 milioane euro.

2. Vodafone a preluat pachetul majoritar din Mobifon cu 2,5 mld. dolari

Tot in 2005, dar in primavara, Vodafone prelua pachetul majoritar la Mobifon pentru o suma estimata la 2,5 miliarde dolari.

Compania telecom britanica a cumparat la aceea data actiunile detinute de canadienii TIW la Mobifon, dar si la Oskar Mobil din Cehia, pentru o suma totala de 3,5 miliarde dolari.

Vodafone detinea deja 20,1% la Mobifon si a mai cumparat inca 79%, in 2005, iar apoi a luat si ultimul pachet de 0,9% de la omul de afaceri George Copos.

In 2006 omul de afaceri George Copos si-a vandut cu peste 20 milioane dolari participatia de sub 1% din Mobifon. Dupa vanzare, Copos spunea ca a vandut la momentul oportun.

Dupa 4 ani, insa, perspectiva asupra iesirii din actionariatul Mobifon s-a schimbat. Intr-un interviu acordat zf.ro la finalul anului trecut omul de afaceri spunea ca a facut „o mare greseala” cand a vandut pachetul de actiuni de 9,6% la MobiFon, care i-ar fi adus „milioane de euro anual ca dividende”.

„Daca nu vindeam, acum eram in Maldive si nu faceam nimic, nici paine, nici electronice, nimic”, a declarat Copos.

3. Patriciu vinde Rompetrol pentru mai bine de 1 mld. euro

Cea de-a treia tranzactie de peste 1 miliard de euro a avut loc in 2007, cand Dinu Patriciu a vandut 75% din Rompetrol catre KazMunaiGaz, pentru 1,6 miliarde euro.

Ulterior, in 2009, Patriciu a mai vandut kazacilor inca 25% din Rompetrol.

El a preluat Rompetrol Rafinare in 2000 cu circa 50 milioane dolari. Contractul de privatizarea al combinatului Petromidia Navodari a avut o valoare totala de 615 milioane dolari (incluzand datoriile si investitiile ulterioare).

„Tranzactia a urmarit asigurarea competitivitatii vitoare a companiei si acces la investitii”, a declarat la aceea data Patriciu, citat de Mediafax. Ce investitii s-au anuntat in companie de atunci? KazMunaiGaz va finaliza in acest an programul de updatare si de extindere a rafinariei Petromidia (program total estimat la 358 de milioane de dolari), a spus, recent, un oficial al companiei kazahe.

4. OMV preia 33% din Petrom cu aproape 670 milioane dolari

In 2004, statul roman a vandut o treime din Petrom companiei austriece OMV. Aceasta a achitat 669 milioane dolari, ca pret. Ulterior, OMV a efectuat o majorare de capital de peste 800 milioane dolari.

In 2004, Wolfgang Ruttenstorfer, presedinte si director general al OMV, declara dupa semnarea actelor de privatizare ca „pe termen scurt sau mediu va trebui sa pregatim Petrom pentru a face fata concurentei si sa eficientizam activitatea companiei. Pe termen lung, Petrom trebuie sa devina o companie de frunte in aceasta zona si o societate puternica de rafinare si prospectiuni petroliere”.

Din 2005 compania a disponibilizat peste 20.000 de angajati, iar in 2010, a inregistrat cel mai mare profit de la privatizare.

Petrom a reusit in 2010 cel mai bun rezultat financiar din istoria post-privatizare a companiei. In timp ce economia a resimtit din plin recesiunea, austriecii de la OMV, proprietarii companiei, au reusit sa realizeze un profit de 2,6 ori mai mare decat in 2009. Cum au reusit performanta? Au extras petrol ieftin romanesc si l-au vandut la preturi occidentale.

Cea mai grea decizie manageriala din ultimii ani a fost progamul de disponibilizare a angajatilor implementat de companie dupa privatizare, a declarat Mariana Gheorghe, directorul executiv al Petrom, a spus ca. „Ramane cosmarul noptilor mele si va reveni acest cosmar pentru ca programul inca nu s-a incheiat”, a spus Gheorghe pentru DailyBusiness.ro, in cadrul unei conferinte organizate de Centrul de Dezvoltare Manageriala.

5.OTE a preluat controlul Romtelecom cu 700 mil. dolari

OTE a devenit actionar la Romtelecom in 1998, cand a preluat 35% din actiuni pentru 674 milioane dolari. In 2003, grupul elen si-a majorat participatia la 54% din actiuni, dupa ce a platit 31 milioane dolari si a realizat o emisiune de peste 7,7 milioane actiuni in valoare de 242,6 milioane dolari.

Ca si Petrom, Romtelecom a initiat un plan de disponibilizari dupa privatizare. In acest an compania va disponibiliza intre 1.000 si 1.400 de angajati in acest an, potrivit unor informatii aparute la inceputul anului pe Mediafax.

Operatorul controlat de OTE a cumparat activele si contractele incheiate cu beneficiarii serviciului de televiziune AKTA Satelit de la Digital Cable Systems (DCS), Tot in martie Romtelecom a semnat cu DTH Television Group contractul pentru preluarea activelor si a bazei de clienti Boom TV.

Romtelecom a efectuat si in 2010 mai multe tranzactii, prin NextGen Communication. In total Romtelecom a preluat peste 10 firme anul trecut.

6. France Telecom a cumparat 23,36% din Orange Romania cu peste 400 mil. euro.

Operatorul francez France Telecom isi majora in 2005 participatia la Orange Romania pana la 96%, odata cu achizitia a 23% din actiuni de la un grup de investitori condus de AIG New Europe Fund.

Actionarii Orange de la inceputul anilor 2000 se gandeau sa listeze operatorul telecom pe bursa.

„La inceputul anilor 2000, ne gandeam sa aducem Orange pe Bursa, insa France Telecom a fost dispusa sa ne plateasca un multiplicator satisfacator pentru a prelua pachetul majoritar, astfel ca am ales sa vindem participatia in afara pietei de capital”, a spus anterior, pentru ZF, Jacek Siwicki, presedintele Enterprise Investors, un fond de investitii care detinea o parte din MobilRom.

7.Enel a cumparat 50% din Electrica Muntenia Sud cu 395 mil. euro

In 2007, compania italiana Enel a finalizat achizitia a 50% din Electrica Muntenia Sud cu 395 milioane de euro.

Compania a ajuns sa detina aproape 70% din Electrica Muntenia Sud printr-o majorare de capital de peste 400 milioane euro. Per total, contractul a depasit 800 milioane euro, fiind cea mai mare suma platita pentru o distributie de electricitate din estul Europei.

Oficialii Enel au declarat in 2006 ca au lucrat cu o echipa de 50 de persoane in procesul de privatizare al companiei.

8.Groupama a platit 350 mil. euro pentru Asiban

Grupul francez de asigurari Groupama a cumparat, in 2008, Asiban cu 350 milioane euro de la BRD-Groupe Societe Generale, Casa de Economii si Consemnatiuni, Banca Transilvania si Banca Comerciala Romana.

Grupama a cumparat in 2007 si BT asigurari pentru circa 90 milioane euro. Compania a mai cumparat si Otp Garancia, iar in 2009 cele 3 firme au fuzionat sub brandul Groupama Aigurari.

Achizitia Asiban este cea mai mare tranzactie de pe piata locala de asigurari.

9.Deutsche Bank preia Upgroud Estates cu 340 mil. euro

RREEF Real Estate a cumparate Upground Estates cu 340 milioane euro in 2008, fiind cea mai mare tranzactie de pe piata imobiliara locala.

In mai 2008, RREEF Real Estate, parte a grupului german Deutsche Bank a achizitionat cu 340 milioane de euro un proiectul imobiliar Upgorund, dezvoltat de un grup de oameni de afaceri din Grecia si Marea Britanie. administratorul vanzatorului este Ioannis Papalekas, omul de afaceri care a dezvoltat si City Mall.

10.UPC cumpara Astral cu aproape 340 milioane euro

Prin subsidiara sa europeana, UPC Broadband, Liberty Global a achizitionat 100% din actiunile companiei Astral Telecom. Tranzactia a fost incheiata contra sumei de 407 milioane dolari (339 milioane euro).

Actionarii Astral erau Cresianco Limited – 34,35%, Dixon Investments Overseas Limited – 25,69%, Bridgecom Holdings Limited – 6,16%, Wordfield Limited – 7,16% si Dealgate Trading Limited – 1,61%, precum si de mai multe persoane fizice printre care si Horia Ciorcila.

Printre cele mai mari vanzari se numara si achizitia Terapia Cluj de catre Ranbaxy pentru mai bine de 320 milioane euro, tranzactionarea Tiriac Banc catre Unicredit pentru 240 milioane euro, preluarea Zapp de catre OTE cu peste 200 milioane euro sau vanzarea BRD si Plus Discount, cu cate 200 milioane euro.

O tranzactie importanta este si preluarea operatiunilor ABInbev din regiune de catre CVC Capital cu 1,5 miliarde euro. Operatiunile din Romania au fost evaluate la 300 milioane euro.

Privatizarea Dacia sau Automobile Craiova sunt alte doua vanzari importante, dar pentru care s-au platit sub 100 milioane euro, dar care au presupus investitii ulterioare substantiale.

Ce tranzactii ar putea sa marcheze urmatoarea perioada

Statul vrea sa-si vanda restul participatiei la Romtelecom. Pretul este estimat la 1 miliard euro.

OTE evalueaza si pachetul de actiuni pe care statul inca il mai detine la Romtelecom, iar in mai 2011 va prezenta o oferta, au spus recent oficialii ministerului telecomunicatiilor recent.

In noiembrie 2010, ministrul Vreme a declarat ca evalueaza la un miliard de euro pachetul de actiuni detinut de stat la Romtelecom.

Statul vrea sa mai vanda inca 9,8% din Petrom

Statul roman intentioneaza sa vanda inca un pachet de 9,84% din actiunile detinute la Petrom, pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Pentru aceasta, a fost selectat ca intermediar consortiul condus de banca rusa de investitii, Renaissance.

OMV, actionarul majoritar al Petrom, a anuntat ca nu va participa la oferta secundara de vanzare a actiunilor statului.

Valoarea tranzactiei este evaluata la peste 500 milioane de euro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci