- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Bank of Cyprus INCHIDE temporar operatiunile din Romania. Ghetea: Nu trebuie sa intram in panica

01 Apr, 15:33 • adrian.mihaltianu
Bank of Cyprus suspenda operatiunile din Romania pentru o saptamana, incepand de la 1 aprilie, potrivit deciziei Bancii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o solutie de vanzare a sucursalei de la Bucuresti, iar clientii pot retrage bani de la bancomate, a anuntat luni banca.
Bank of Cyprus INCHIDE temporar operatiunile din Romania. Ghetea: Nu trebuie sa intram in panica

„In
conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru (Legea privind
rezolutia institutiilor de credit si a altor institutii), Bank of
Cyprus (BoC) a fost introdusa in procedura de rezolutie
(restructurare sau reorganizare). BoC functioneaza in Romania prin
intermediul unei sucursale si agentiilor acesteia. Banca Centrala a
Republicii Cipru, in calitatea sa de autoritate de supraveghere si
rezolutie, a decis suspendarea operatiunilor din Romania ale BoC
pentru o perioada de o saptamana, incepand de astazi, 1 aprilie 2013,
in conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru, in vederea
identificarii unei solutii de vanzare a acesteia. BNR a fost
notificata in acest sens”, se arata intru-un comunicat al Bank
of Cyprus Romania.

Potrivit bancii, pana la redeschiderea
sucursalei si agentiilor acesteia din Romania, clientii pot folosi
retelele de ATM, iar pentru necesitati deosebite pot sa contacteze
call-center-ul sucursalei Bank of Cyprus.

Masurile de reorganizare sunt aplicate
in conformitate cu art. 33 (aliniat 1) din Legea Bancara din Cipru si
Directiva 2001/24/EC a Parlamentului si a Consiliului din 4 aprilie
2001, se mai arata in document.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a
declarat saptamana trecuta ca activele celor doua banci cu capital
cipriot prezente in Romania reprezinta doar 1,3% din totalul
activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin Romania, banca
al carei actionar majoritar – Popular Bank of Cyprus va fi lichidat,
are depozitele integral garantate.

Bank of Cyprus detine 0,7% din totalul
activelor la nivelul sectorului bancar romanesc, iar fiind o
sucursala a unei banci din Uniunea Europeana, garantarea depozitelor
este asigurata prin schiema de garantare din tara de origine, adica
din Cipru.

[b]Ghetea, ARB: Nu
trebuie sa intram in panica pentru inchiderea sucursalelor Bank of
Cyprus[/b]

Decizia de inchidere temporara a
sucursalelor din Romania ale Bank of Cyprus nu este un motiv de
panica, iar banii deponentilor sunt in siguranta, pentru ca sistemul
bancar de la noi este solid, a declarat, luni, presedintele
Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, la postul Romania
TV.

„In Romania, sistemul bancar
este altceva decat cel din Cipru. In ultima perioada, Banca Nationala
si noi, Asociatia Romana a Bancilor, am sustinut ca sistemul bancar
romanesc este solid, un sistem care poate face fata diverselor
atacuri care ar putea aparea asupra sistemului bancar romanesc, prin
atac intelegand si o situatie cum s-a intamplat cu cea din Cipru. Eu
cred ca deponentii in sistemul bancar romanesc, si prin asta inteleg
toate bancile comerciale din Romania, si in special deponentii in
bancile care sunt membre ale Fondului de Garantare, nu trebuie sa isi
faca probleme”, a spus acesta.

“Nu trebuie creata panica. Eu sper sa
se rezolve cat mai repede situatia din Cipru, pentru a se ridica si
aceasta oprire temporara a activitatii sucursalelor din Romania ale
bancii cipriote”, a adaugat Ghetea.

Retragerile de la
bancomatele din Romania nu sunt limitate, a precizat presedintele
ARB, citat de Agerpres.

„Exista reglementari privind
transferurile de capital de la sucursale catre bancile mama, iar
acestea sunt supervizate de Banca Nationala si nu cred ca Banca
Nationala o sa lase lucrurile sa se duca in directia” unor
retrageri de capital din sucursalele bancii din Romania. Mai mult
decat atat, eu cred ca Ciprul isi va rezolva problemele. Aici
sistemul bancar este de opt ori mai mare decat PIB-ul, fata de cateva
sute de milioane de euro pe care ii au ei aici in Romania”, a
explicat Gratian Ghetea.