- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Cofinantarile UniCredit pentru fonduri europene au crescut de 6 ori in primul semestru

25 Jul, 16:22 • adrian.mihaltianu
UniCredit Tiriac Bank a aprobat cofinantari pentru absortia fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeana (UE) in valoare de 700 milioane de lei in primele sase luni din 2011, de sase ori mai mult fata de perioada similara a anului trecut, a declarat luni Marius Radu (foto), coordonator fonduri europene in cadrul bancii.
Cofinantarile UniCredit pentru fonduri europene au crescut de 6 ori in primul semestru

De
asemenea, valoarea creditelor este aproape tripla fata de intreg anul 2010,
cand a fost de 250 milioane de lei.

Marius
Radu a adaugat ca in ultimii trei ani (2009-2011) totalul acestor
finantari este de peste 1 miliard de lei.

„Valoarea medie a unui imprumut pentru sectorul corporate este de 1,2 milioane de euro, in timp ce pe segmentul business customers a fost de 500.000 – 600.000 de euro”, a precizat Radu.

Romania beneficiaza in perioada 2007-2013 de fonduri europene de 19,213 miliarde de euro (79,22 miliarde de lei), iar pana in iunie 2011 au fost facute plati de 2,5
miliarde de euro, reprezentand circa 13,2% din total, din care 8,4% prefinantari si 4,8% finantari.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ședință decisivă pentru banii românilor. Ce se întâmplă cu pensiile, salariile și alocațiile de la 1 ianuarie
Ședință decisivă pentru banii românilor. Ce se întâmplă cu pensiile, salariile și alocațiile ...
Cum au sărbătorit Crăciunul astronauții de pe Stația Spațială Internațională. Mesajul emoționant transmis Pământului!
Cum au sărbătorit Crăciunul astronauții de pe Stația Spațială Internațională. Mesajul emoționant ...
Incendiu devastator într-un club din Sighișoara, în noaptea de Crăciun. Peste 150 de oameni au fugit din calea flăcărilor!
Incendiu devastator într-un club din Sighișoara, în noaptea de Crăciun. Peste 150 de oameni au fugit ...
Șoferii români în alertă! Prețurile RCA explodează. Cine va plăti peste 1000 de euro în următoarele luni
Șoferii români în alertă! Prețurile RCA explodează. Cine va plăti peste 1000 de euro în următoarele ...
Casa din filmul ”Home Alone”, vândută la șapte luni după ce a fost scoasă la vânzare
Casa din filmul ”Home Alone”, vândută la șapte luni după ce a fost scoasă la vânzare
Horoscop 26 decembrie 2024. Zodia care primește o veste groaznică de la o rudă
Horoscop 26 decembrie 2024. Zodia care primește o veste groaznică de la o rudă
Crăciunul din 2025: 4 zile libere pentru români. Cum ne vom răsfăța cu vacanțe anul viitor!
Crăciunul din 2025: 4 zile libere pentru români. Cum ne vom răsfăța cu vacanțe anul viitor!
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar ...
Afaceri insolite care aduc profituri de 100%. Ce este „Terapia cu coșciuge” şi cum verifică „damele de control” o căsnicie
Afaceri insolite care aduc profituri de 100%. Ce este „Terapia cu coșciuge” şi cum verifică ...
BMW confirmă vânzarea de automobile de lux rușilor, în ciuda sancțiunilor internaționale
BMW confirmă vânzarea de automobile de lux rușilor, în ciuda sancțiunilor internaționale
Șase pietoni, printre care doi minori, izbiți de un șofer beat și posibil drogat în Argeș
Șase pietoni, printre care doi minori, izbiți de un șofer beat și posibil drogat în Argeș
A doua zi de Crăciun: Ce e interzis să faci în ziua Soborului Maicii Domnului. Tradiții, superstiții și interdicții
A doua zi de Crăciun: Ce e interzis să faci în ziua Soborului Maicii Domnului. Tradiții, superstiții ...
Cum a pierdut Anamaria Prodan sume incredibile la jocuri de noroc, la 20 de ani: „Mi-am vândut un apartament”
Cum a pierdut Anamaria Prodan sume incredibile la jocuri de noroc, la 20 de ani: „Mi-am vândut un ...
Geanta unei angajate de-a lui Pescobar și-a pierdut geanta în București. Patronul Tavernei Racilor oferă o sumă record persoanei ce o înapoiază
Geanta unei angajate de-a lui Pescobar și-a pierdut geanta în București. Patronul Tavernei Racilor ...
Horoscop. Cele trei zodii care vor străluci în noaptea de Revelion. Toate privirile se vor aținti asupra lor
Horoscop. Cele trei zodii care vor străluci în noaptea de Revelion. Toate privirile se vor aținti ...
Proprietarii de mașini vor trebui să plătească mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025. Tarifele se majorează considerabil
Proprietarii de mașini vor trebui să plătească mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025. Tarifele se ...
Un bolid de lux a intrat frontal într-o mașină de poliție, în Maramureș. Trei agenți au fost grav răniți în noaptea de Crăciun
Un bolid de lux a intrat frontal într-o mașină de poliție, în Maramureș. Trei agenți au fost grav ...