Fondurile structurale si de coeziune au inregistrat in ultimul an progrese insuficiente, iar Comisia Europeana a avertizat ca exista posibilitatea ca platile fondurilor eurpene pentru anumite programe sa fie suspendate.
In raportul „Propuneri pentru Absorbtia Eficienta a Fondurilor Comunitare”, aflat la cea de-a treia editie, ACRAFE prezinta 11 solutii aplicabile imediat, cu impact asupra fondurilor aferente perioadei 2007-2013 si 7 solutii aplicabile pe termen mediu si lung, cu impact asupra fondurilor aferente perioadei 2014-2020.
Ei pleaca de la analiza situatiei actuale, care include esecurile unor programe, precum Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, dar si progresele. „In ciuda nemultumirii generale, Romania a facut pasi importanti inainte: a contractat aproape 70% din fondurile europene, a crescut ritmul absorbtiei interne, astfel incat in anul 2011 a absorbit cat in toti cei 3 ani anteriori si a externalizat o parte din functiile sale catre mediul privat”, a precizat directorul executiv ACRAFE, Robert Pavelescu.
Ce sanse avem sa crestem gradul de absorbtie?
„Chiar daca pare ca zarurile au fost aruncate, nu este deloc asa. Putem ajunge, pana in 2015, la 100% absorbtie a fondurilor europene pe agricultura si 80% a fondurilor structurale”, a explicat vicepresedintele Asociatiei, Marian Dobrila.
„Si nici macar nu trebuie sa ne dam de trei ori peste cap, pentru ca resursele necesare sunt la indemana, trebuie doar sa le combinam. Primii pasi pe care ii propunem sunt: cresterea capacitatii institutionale prin folosirea extinsa si inteligenta a asistentei tehnice, ocuparea imediata a posturilor vacante in sistemul de gestionare a fondurilor europene si motivarea pentru performanta a functionarilor din sistem”, a adaugat Dobrila.
El a adaugat ca acest an este crucial si pentru pregatirea strategiei si elaborarea documentelor programatice pentru perioada 2014-2020.
„Dupa 12 ani de fonduri pre si post aderare, Romania are inmagazinata in mediul privat multa experienta, iar disponibilitatea transferului acesteia din partea beneficiarilor de fonduri, a consultantilor si a societatii civile poate fi facut imediat. De aceea, este extrem de important sa construim un proces de consultare publica a tuturor acestor actori care sa conduca la o strategie reala si care sa le dea romanilor posibilitatea sa ramana sau sa se intoarca in tara pentru oportunitatile pe care le vor gasi”, afirma vicepresedintele ACRAFE.
Printre [b]solutiile propuse de asociatie[/b] sunt: folosirea fondurilor asistentei tehnice pentru crearea de protofolii de proiecte, extinderea utilizarii asistentei tehnice in zonele cheie pentru absorbtie, indepartarea barierelor legislative care intervin in procesul de implementare al proiectelor, cum ar fi legislatia in domeniul achizitiilor publice, extinderea beneficiarilor eligibili si a categoriilor de cheltuieli eligibile. Apoi, proiectul mai aminteste si de importanta ocuparii imediate a posturilor vacante in sistemul de gestionare a fondurilor europene si motivarea pentru performanta a functionarilor din sistem.
In luna martie 2012, ACRAFE a initiat crearea PACT-ului societatii civile romanesti pentru fonduri europene prin care isi propune crearea unei forme de actiune comuna pentru beneficiarii de fonduri – companii, ONG-uri, patronate, sindicate, institutii de educatie si cercetare si companii de consultanta pentru a-si integra demersurile in relatia cu autoritatile.
Raportul prezentat luni subliniaza importanta strategica a redobandirii autonomiei alimentare, autonomiei energetice si impulsionarii industriilor creative pentru Romania.
„Nu consumarea banilor europeni este cea mai mare problema a Romaniei, ci rezultatul utilizarii lor. Spre exemplu, desi am investit 3,5 miliarde de euro in agricultura, doar din fonduri europene, inca importam 70% dintre alimente. Pe de alta parte, pretul cu care produsele ajung la piata este de sapte ori mai mari decat pretul cu care pleaca de la producator. De aceea, trebuie sa folosim fondurile europene pentru a ne orienta spre cresterea, in mod durabil, a productiei nationale si pentru a controla impactul semnificativ al scumpirilor asupra consumatorilor”, a explicat vicepresedintele ACRAFE, Marian Dobrila.
Asociatia a precizat ca in prezent poarta discutii cu guvernul desemnat pentru a-si prezenta toate aceste propuneri si doreste organzarea unor dezbateri publice pe aceste teme.
,,Avem incredere ca noul guvern va primi toate propunerile noastre, cabinetul ministrului Leonard Orban s-a manifestat interesat de proiectul nostru” ne-a mai spus Dobrila, care a tinut sa mai precizeze ca Ministerul Afacerilor Europene s-a infiintat in 2008 datorita propunerii ACRAFE si ca de atunci peste 50 de proiecte inaintate de ei catre Guvern au fost aprobate si implementate.