„Majorarea impozitelor pentru cei care au in proprietate doua sau mai multe cladiri figureaza pe agenda sedintei de guvern de miercuri, 30 iunie 2010, iar masura va intra in vigoare de la 1 iulie 2010”, a precizat, luni, intr-un comunicat de presa purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, citat de Mediafax.
Guvernul a decis, luni, sa elimine din proiectul de modificare a Codului Fiscal articolul care impunea proprietarilor de mai multe locuinte sa achite in acest an o taxa de solidaritate, urmand ca impozitarea sa fie reglementata printr-un act normativ distinct fara incidenta asupra Codului Fiscal.
„Am rediscutat luni ordonanta de modificare a Codului Fiscal si am decis sa eliminam articolul privind taxa pentru cladiri, urmand ca Ministerul Finantelor sa reglementeze procedura printr-un proiect de lege”, a declarat, anterior, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.
Surse oficiale au precizat ca Executivul a decis eliminarea articolului care introducea taxa de solidaritate pentru mai multe cladiri detinute in proprietate considerand ca acesta era „atacabil”.
Surse ministeriale ar explicat totodata ca membrii Guvernului au apreciat ca taxa de solidaritate nu poate fi introdusa prin modificarea Codului Fiscal, ci trebuie reglementata printr-un act
normativ distinct fara legatura cu acest Cod.
Proiectul de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, aprobat saptamana trecuta de Guvern, prevedea ca persoanele care detin mai multe locuinte neinchiriate vor fi obligate sa achite, pana la 30 septembrie, „o taxa de solidaritate” la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate.
Conform documentului, persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri cu destinatie de locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, urmau sa datoreze in acest an o taxa de solidaritate reprezentand 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua cladire in afara adresei de domiciliu si 200% din impozit pentru a treia cladire si urmatoarele in afara adresei de domiciliu.
Taxa trebuia platita pana la 30 septembrie 2010 inclusiv, la bugetul local.
Noua taxare era justificata de Guvern prin necesitatea cresterii veniturilor bugetelor locale in contextul economic si financiar actual, estimandu-se ca astfel vor fi colectate inca 31 milioane lei in 2010.
In prezent, in baza Codului Fiscal, daca o persoana fizica are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, impozitul pe cladiri este majorat cu 15% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 50% pentru cea de-a doua cladire, cu 75% pentru cea de-a treia cladire si cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.
Guvernul a anuntat anterior ca s-a reunit, luni dimineata, „in cadrul unei scurte sedinte”, pentru nominalizarile in consiliile de administratie ale societatilor publice de radio si televiziune.
Sedinta de Guvern nu a fost anuntata in prealabil pe agenda primului-ministru.