”Ne-am propus sa
avem o acoperire nationala cat mai extinsa pentru a creste gradul de
accesibilitate la produsele si serviciile specifice EximBank si de
aceea continuam procesul de dezvoltare a retelei. Dinamica economica
a celor doua judete, nivelul relativ ridicat al comertului
international cu bunuri din zona, apetitul companiilor straine pentru
investitii, precum si potentialul zonei pentru atragerea fondurilor
europene – sunt numai cateva dintre elementele care au contat in
luarea deciziei de a deschide agentia de la Targu Mures”, a spus
Traian Halalai, presedintele EximBank.
Agentia de la Targu
Mures, localizata pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, opereaza cu trei
angajati, fara
servicii de back office.
De la inceputul
anului, EximBank a deschis patru noi agentii, Targu Mures
alaturandu-se astfel unitatilor teritoriale
pe care banca le are in Bucuresti, Bacau, Brasov, Buzau, Cluj,
Constanta, Craiova, Deva, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti,
Timisoara si Sibiu.
EximBank a
inregistrat in primele sase luni ale acestui an un profit brut de
aproape 30 milioane de lei, dublu fata de nivelul corespunzator
intregului an 2012, potrivit datelor financiare preliminare.