Fata de luna septembrie, cand DailyBusiness.ro a facut ultima analiza de acest tip, clientii au mai multe variante de credite ieftine la dispozitie, ceea ce inseamna ca a crescut concurenta dintre banci.
In prezent, cele mai ieftine 10 credite de 75.000 de euro, acordate pe 30 de ani (altele decat cele din programul Prima Casa), au costuri totale intre 163.000 de euro si 180.500 de euro. Acum 5 luni, valorile variau intre 163.000 si 209.000 euro.
[img=597]Nota: Ratele sunt variabile si includ principal, dobanda, asigurare[/img]
Costul celui mai ieftin credit de pe piata a ramas neschimbat in ultimele 5 luni, clientul avand de platit la sfarsitul celor 30 de ani de 2,16 ori mai mult decat valoarea creditului (raportul dintre valoarea totala achitata, de 162.800 euro si valoarea imprumutului, de 75.000 euro).
Dobanda maxima la creditele pentru casa a scazut usor din septembrie 2009 pana acum, de la 12,5% pe an, la 11,75% pe an.
In acest interval, unele banci au recurs la ieftiniri agresive, ceea ce denota disponibilitatea crescuta pentru creditare. Altele au crescut dobanzile, ceea ce inseamna fie ca finantarile la care apeleaza s-au scumpit, fie ca doresc sa maximizeze profiturile.
De exemplu, Unicredit Tiriac avea in urma cu 10 luni o dobanda de 13,4% la creditele pentru locuinte, iar acum percepe o dobanda de 6,94% pe an, banca fiind acum una din cele mai ieftine 10 institutii de pe piata. In urma cu 10 luni, UniCredit se afla departe de acest top.
Pe de alta parte, banci care au iesit la rampa cu oferte extrem de atractive anul trecut au crescut intre timp dobanzile, un exemplu in acest sens fiind ING Bank. Aceasta a scos pe piata, in toamna anului trecut, un imprumut cu dobanda de 5,5% pe an, care a urcat ulterior la 6,9% pe an.
Bancile n-au relaxat conditiile de avans
La cele mai multe credite pentru locuinta, clientii trebuie sa vina cu avansuri de 15-25% din valoarea creditului, situatie similara cu aceea din ultimele 5-10 luni.
Unele banci au fixat in ultimul timp avansuri peste media pietei, transmitand ca percep aceste tipuri de imprumuturi drept riscante. Spre exemplu, Banca Romaneasca pretinde un aport propriu de 30% din valoarea creditului, iar OTP Bank unul de 50%.
Banca Comerciala Romana si-a pastrat disponibilitatea pentru finantare de acum 5-10 luni si nu pretinde avans.