Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Gianfranco Lanci, CEO si Presedinte Acer, a demisionat

31 Mar, 14:35 • Redactia DailyBusiness
CEO-ul producatorului de PC-uri Acer, Gianfranco Lanci (foto), a demisionat astazi din functie, ca urmare a unor neintelegeri intre acesta si Consiliul Director cu privire la viitoarea strategie a companiei.
Gianfranco Lanci, CEO si Presedinte Acer, a demisionat

Interimatul a fost preluat de presedintele companuiei J.T. Wang, potrivit reprezentantilor Acer.

Lanci, care s-a alaturat companiei in 1997, a avut puncte de vedere diferite fata de cele ale Consiliului Director cu privire la cresterea companiei, branding si alocarea de resurse. Demisia CEO-ului vine la mai putin de o saptamana de la revizuirea in scadere a vanzarilor companiei.

„Computerele personale raman cel mai important canal de business al Acer. Ne vom concentra pe sectorul device-urilor mobile, unde vom investi cu atentie”, a declarat J.T. Wang, presedintele Acer.

Sub conducerea lui Lanci, Acer a preluat in 2009 compania Dell.

Totodata, Lanci ocupa si functia de presedinte Acer pe regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), rolul sau fiind preluat de Walter Deppeler, vicepresedintele Acer EMEA.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Unde călătoresc românii de Paște. Diaspora revine acasă, iar cei din țară optează pentru destinații europene
Unde călătoresc românii de Paște. Diaspora revine acasă, iar cei din țară optează pentru destinații ...
Trump sugerează o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, iar o decizie ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale cu UE
Trump sugerează o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, iar o decizie ar putea fi luată ...
Cum îți îmbunătățești performanța la jocurile de cazino online?
Cum îți îmbunătățești performanța la jocurile de cazino online?
Câinii de companie, acuzați că provoacă daune mediului. Studiul care îi va enerva pe proprietarii patrupezilor
Câinii de companie, acuzați că provoacă daune mediului. Studiul care îi va enerva pe proprietarii ...
Theo Rose a reacționat după ce i-a fost furată imaginea și creată cu AI: „Se iau măsuri zilele astea”
Theo Rose a reacționat după ce i-a fost furată imaginea și creată cu AI: „Se iau măsuri zilele ...
”Străzi deschise – București, Promenadă urbană” revine din 12 aprilie. Concert Vama și alte spectacole și ateliere, în acest weekend în București
”Străzi deschise – București, Promenadă urbană” revine din 12 aprilie. Concert Vama și alte ...
Sporuri ireale pentru bugetari şi în 2025. De la condiţii vătămătoare la confidenţialitate şi mobilitate
Sporuri ireale pentru bugetari şi în 2025. De la condiţii vătămătoare la confidenţialitate şi ...
Ninsori și viscol în România înainte de Florii. ANM a emis noi avertizări cod galben
Ninsori și viscol în România înainte de Florii. ANM a emis noi avertizări cod galben
Noi scumpiri pentru români înainte de Paște. INS: Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 a scăzut la 4,9%
Noi scumpiri pentru români înainte de Paște. INS: Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 a ...
Ce verdețuri găsești în această perioadă în piețe și supermarketuri. Fac minuni pentru organism
Ce verdețuri găsești în această perioadă în piețe și supermarketuri. Fac minuni pentru organism
Horoscop WEEKEND 11-13 aprilie 2025: 3 zile cu revelații magice. Ce decizii ne dau putere la final de săptămână
Horoscop WEEKEND 11-13 aprilie 2025: 3 zile cu revelații magice. Ce decizii ne dau putere la final de ...
Cursurile în trei schimburi, interzise. Ministrului Educației: Este ”o problemă majoră, care afectează calitatea actului educaţional”
Cursurile în trei schimburi, interzise. Ministrului Educației: Este ”o problemă majoră, care afectează ...
Cum va fi vremea de Florii și de Paște. Prognoza meteo actualizată
Cum va fi vremea de Florii și de Paște. Prognoza meteo actualizată
Revolut, nouă funcție în România! Ce vor putea face clienții, direct din aplicația mobilă
Revolut, nouă funcție în România! Ce vor putea face clienții, direct din aplicația mobilă
Avertismentul BNR pentru toți românii! Cum puteți să rămâneți fără bani în cont. Noile metode de înșelătorie practicate în numele instituțiilor statului
Avertismentul BNR pentru toți românii! Cum puteți să rămâneți fără bani în cont. Noile metode ...
Micutzu invită prezidențiabilii la dezbatere! Când și cum se va desfășura
Micutzu invită prezidențiabilii la dezbatere! Când și cum se va desfășura
Fabrici vestite din România pun lacătul din cauza datoriilor. Numele care se pregătesc să dispară în 2025
Fabrici vestite din România pun lacătul din cauza datoriilor. Numele care se pregătesc să dispară ...
Cutremur în sistemul de pensii! Casa de Pensii face anunțul așteptat de milioane de români
Cutremur în sistemul de pensii! Casa de Pensii face anunțul așteptat de milioane de români