„Vanzarile generate de aplicatiile pentru mobile vor reprezenta in 2011 aproximativ 10% din business-ul iQuest, in crestere semnificativa fata de anul trecut”, a declarat Cornelius Brody, CEO iQuest.
Compania a lansat recent aplicatii iPhone, iPad si Android atat pentru Banca Transilvania, cat si pentru Jaguar, pentru a celebra 75 de ani de existenta a marcii britanice de autoturisme.
„Clientii nostri sunt in principal companii deschise noilor tendinte de comunicare si in prezent suntem implicati in proiecte pentru companii din domeniul auto, media sau retail”, a adaugat Brody.
Per ansamblu, pentru acest an, iQuest estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 20%, la peste 13 milioane de euro.
Printr-o echipa de peste 330 de angajati, iQuest ofera solutii si servicii pentru companii din Germania, Marea Britanie, Romania, Elvetia, Franta si Suedia.