Oglivy a castigat contul Adrem in urma unei selectii de oferte, au declarat pentru DailyBusiness.ro oficialii agentiei, care nu au precizat valoarea contractului.
Cu o experienta de 18 ani pe piata din Romania, compania Adrem Invest activeaza in domeniul aplicatiilor industriale si este specializata in ingineria de proces.
Ogilvy Romania va dezvolta strategia de comunicare a companiei, va elabora si implementa campaniile de comunicare ale Adrem Invest si va furniza servicii de consultanta in relatii publice, servicii de comunicare interna, corporate si B2B (business to business) pentru acestia.
Reteaua OgilvyOne Worldwide numara 110 birouri in 56 de tari si ofera clientilor sai servicii de marketing direct si interactiv, precum si servicii de consultanta de CRM (customer relationship management).
OgilvyOne WorldWide este parte a grupului Ogilvy, detinut de WPP, cel mai mare grup international de comunicare.