Business-man-ul Diaconescu are probleme, si nu sunt tocmai minore. In prezent, „DD” risca o perioada la „racoare”. Procurorii DNA l-au retinut pentru 24 de ore, marti, pentru santaj si amenintare la adresa lui Ion Mot, primarul localitatii aradene Zarand.
In rezolutia de incepere a urmaririi penale se arata ca Diaconescu „in calitate de administrator si realizator de programe la postul OTV, a exercitat acte de amenintare, atat in mod direct, cat si prin intermediul lui Dorel Petru Parv, cu scopul de a determina persoana vatamata, Ion Mot, primarul comunei Zarand, judetul Arad, sa dea o suma totala de 200.000 euro”.
Presa se intrece in tratarea „necazului” lui DD, de la tabloide, la ziare de referinta, televiziuni si Internet, retinerea lui Diaconescu si imaginea pseudomogulului incatusat sunt ingrediente pentru stirea zilei.
Pare un scenariu gandit de insusi Dan Diaconescu pentru o televiziune care are nevoie de ceva „senzational” ca sa ajunga la ratingul de acum un an. Ironic sau nu, reteta merge, audienta emisiunii Dan Diaconescu in Direct, la DNA de data asta, s-a dublat luni seara, noteaza paginademedia.
„Niciodata nu am pierdut bani in televiziune mai mult de doua-trei luni„, spunea Diaconescu in urma cu exact un an, intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro.
Mai poate spune acelasi lucru in prezent? OTV nu mai face de vreun an ratingul de alta data, atrage amenzi tot mai usturatoare de la CNA.
„Vizionarul” a avut un final de 2009 si un 2010 grele. Dupa ce in septembrie 2009 a mutat studiourile OTV din garsoniera din Romana intr-un sediu impresionant, pentru care a platit 7 milioane euro, ratingul a inceput sa scada. Audienta postului patronat de Diaconescu se cifra, in septembrie 2009, momentul instalarii in noul sediu, la 63.000 de telespectatori din mediul urban, in medie pe zi. In mai 2010, la OTV s-au uitat, in medie, zilnic, circa 45.000 de telespectatori de la orase, potrivit datelor ARMA (Asociatia Romana pentru Masurarea Audintelor), furnizate de GfK.
Tot in septembrie, televiziunea poporului a luat o palma usturatoare de la Warner Bros, una dintre cele mai puternici business-uri de media din lume, care a acuzat OTV-ul de furt.
Pedeapsa? O amenda de la CNA in valoare de 50.000 lei, pentru ca a difuzat filme produse de Warner Bros fara a detine drepturile.
Postul lui Diaconescu nu s-a ales doar cu amenda, si-a pus in cap si Pro TV-ul, companie care a reactionat prompt: „noi detinem licenta Warner Bros”.
Printre amenzi si somatii „fara numar” de la CNA, Diaconescu a mai patit un necaz la doar 2 luni de la mutarea cu surle si trambite din sediul nou. Dupa o noua idee a „vizionarului”, asa cum se autointituleaza Diaconescu, s-a lansat megashow-ul 100% Adevarat.
In urma unui parteneriat incheiat cu fratii Robert si Ionut Negoita, proprietarii complexului de apartamente Confort City, show-ul impartea cu generozitate apartamente telespectatorilor. De ce cu generozitate?
In lunile septembrie-octombrie, circa 24 de apartamente oferite de Diaconescu nu au fost achitate de acesta catre proprietarii Confort City. Pretul unui apartament in Confort City porneste de la circa 40.000 euro, iar castigatorii concursului s-au vazut pusi la mijloc intr-un scandal mediatic intre Diaconescu si patronii complexului imobiliar.
Undeva prin februarie 2010, dupa o noua amenda cu greutate de la CNA, business-man-ul care „semneaza acte in pauza de publicitate” recunostea oficial ca are probleme.
„Pe 15 februarie o sa ne despartim de o echipa destul de mare, de zece persoane. Situatia nu e atat de roz cum este prezentata in presa. In doua saptamani am incasat 8.000 de euro amenzi”, a spus Doru Iuga, reprezentantul postului, intr-o sedinta CNA.
Nu a trecut mult, mai putin de o luna, de la declaratia spasita a lui Iuga in fata Consiliului CNA, si Diaconescu venea cu o noua declaratie „bomba”. A anuntat o investitie de 18 milioane euro pentru a transforma OTV in prima televiziune din Romania care emite in 3D.
„Preconizam ca pana la sfarsitul lunii mai, cand vom avea o extragere extraordinara la concursul pe care il organizam seara de seara, OTV sa inceapa emisia 3D si sa fie prima televiziune din Romania care adopta acest nou standard. Ne dorim ca panglica noilor studiouri OTV 3D sa fie taiata de presedintele Romaniei, Traian Basescu”, declara Diaconescu.
OTV nu emite in 3D si iunie l-a prins pe patron la „racoare”. Situatie care, paradoxal, s-ar putea sa-i convina lui Diaconescu, daca va duce la revitalizarea audientei OTV, dupa epuizarea super-seriei Elodia, care a propulsat OTV dintr-un post obscur in top 5 cele mai urmarite televiziuni din tara. Conform Mediapedia, in iulie 2008, televiziunea lui Dan Diaconescu a atins un rating mediu de 0,9 puncte (108 mii telespectatori) si o cota de piata de 6% pe intregul public urban, ceea ce a situat-o pe locul al patrulea, dupa Pro TV, Antena 1 si Acasa TV.
Tot datorita Elodiei, OTV a fost bagat in seama si de marile agentii de media, care au inceput sa cumpere reclama pentru advertiseri importanti.
Postul a mai trecut printr-un moment de cumpana in 2002, la un an de la infiintare, cand CNA i-a retras licenta de emisie, pe motiv ca incalca mai multe legi ale audiovizualului. OTV a primit o noua licenta de la CNA in 2004.