Opiniile apartin oficialilor unora dintre cele mai importante companii de advertising, precum si reprezentantilor companiilor care investesc in publicitatea online.
Marti, BRAT a publicat primul Studiu de Audienta si Trafic Internet (SATI) ce include si profilurile socio-demografice ale internautilor romani, studiul referindu-se in prezent la un numar de 133 de site-uri. Studiul dezvaluie informatii privind sexul sau varsta utilizatorilor care intra pe aceste site-uri, care au cele mai importante audiente din Internetul romanesc.
Oficialii agentiei ArboInteractive sunt de parere ca, din 2009, studiul socio-demografic al SATI va duce la cresterea bugetelor de publicitate online cu cel putin 25-30%.
„In general, efectele SATI s-au vazut chiar inainte de lansarea datelor socio-demografice. Astfel, in primul trimestru, estimarile mele sunt ca piata de publicitate online a crescut mai repede cu circa 30% decat era asteptat la finele lui 2007. Acest lucru s-a datorat intr-o mare masura cresterii increderii in acest mediu – un efect al profesionalizarii in general, si al SATI in special”, a declarat Calin Rotarus, managing director al ArboInteractive.
[quote=Calin Rotarus, ArboInteractive]Daca barbatii intra pe site-uri de femei, probabil ca si cumpara produse pentru femei[/quote]
Studiul publicat de SATI a reliefat informatii care au surprins unii oameni din new-media autohton. Astfel, de exemplu, studiul a dezvaluit ca pe site-urile dedicate copiilor intra si un procent mare de oameni cu varste intre 25 si 34 de ani sau ca, in cazul celor mai mari portaluri dedicate femeilor, circa 40% din audienta este formata din barbati.
„Acesti 40% reprezinta bani pierduti pentru companiile care isi plaseaza publicitate pe aceste portaluri. De acum, aceste companii vor putea sa-si gandeasca mai bine strategia, sa nu mai piarda 40% din bani”, este de parere Val Voicu, director general al agentiei AdEvolution.
Pe de alta parte, directorul general al ArboInteractive este de parere ca „daca sunt barbati care citesc publicatii destinate femeilor, este probabil ca ei sa si cumpere, din diverse motive, produse destinate acestora. Deci, o estimare despre procentul de eficienta e hazardata, dar increderea in mediul folosit si multiplele date de consum oferite de SATI vor creste categoric eficienta”, a spus Rotarus.
Calin Fusu, director executiv al portalului Neogen, vede in studiul socio-demografic al SATI informatii care vor putea fi folosite atat pentru a gazdui publicitate cat si pentru a face reclama portalului sau.
„Din studiul SATI rezulta ca sunt mai multe femei pe Neogen decat pe primele doua site-uri de femei, combinat. Acum stim pe ce site-uri intra si putem targeta mai precis, fara a afisa reclame cu ruj pe paginile pe care intra barbati”, a spus Fusu.
[quote=Val Voicu, AdEvolution]Ar fi interesant de stiut care este marja de eroare a studiului socio-demografic[/quote]
Si oficialii Unilever, companie cu o prezenta importanta la nivelul publicitatii online, au apreciat primele rezultate ale SATI.
„Chiar si aceste prime rezultate ne pot ajuta sa avem un profil mai exact al vizitatorilor pe site-urile care ne intereseaza, sa ne dezvoltam mai bine comunicarea online. Lucrul cel mai imbucurator este ca nu exista o delimitare foarte clara intre site-urile adresate femeilor si cele barbatilor, celor adresate copiilor si cele adultilor, doar cu exceptia celor de sport, lucru care ne ajuta sa ne extindem targetul de consumatori, si sa comunicam si cu alte grupuri de oameni”, a declarat pentru DailyBusiness Simona D. Tofan, direct marketing communication manager al Unilever.
Cu toate acestea, ea a precizat ca este prea devreme pentru a estima la ce nivel noul studiu socio-demografic va influenta activitatile de publicitate ale companiei.
„Probabil ca vom asista la o crestere a pietei de publicitate online din Romania, dar aceasta va fi in prima faza foarte mica. Studiile socio-demografice isi vor arata valoarea incepand cu anul viitor”, este de parere Val Voicu, director AdEvolution.
„Nu cred ca anul acesta va fi o crestere extraordinar de spectaculoasa in ceea ce priveste veniturile agentiilor de publicitate ca urmare a lansarii studiului socio-demografic de catre SATI. Insa vor fi mai eficient folosite bugetele deja alocate, vor fi mai targetate. Va exista o crestere, dar cresterea semnificativa se va reflecta cel mai bine in bugetele alocate online-ului pentru anul viitor”, a declarat la randul sau Daciana Paraschiv, director executiv al Ad Target.
Oficialii Ad Target considera ca noile studii vor duce la o intelegere mai buna a advertiserilor care vor realiza ca „daca ai o campanie adresata femeilor nu trebuie sa te orientezi doar catre site-uri de femei, de exemplu”.
Costurile studiului socio-demografic al SATI, mai mici decat castigurile indirecte
Jucatorii de pe piata publicitatii online romanesti sunt de parere, in general, ca foloasele ce deriva din studiul socio-demografic sunt mai mari decat costurile ce trebuie acoperite de membrii SATI.
„Nu cred ca aceste costuri sunt prea mari fata de foloase, din contra. Oricum, costurile (taxa de membru SATI – n.r.) sunt proportionale cu traficul fiecarui site in parte. Nu este un cost absurd. In plus aceste costuri ar trebui sa genereze pe termen mediu si lung venituri. Asa este in economia de piata. Era nevoie de toate aceste masuratori daca vrem ca aceasta industrie sa evolueze si in Romania si sa incercam sa-i prindem din urma pe ceilalti, ca de exemplu Cehia sau Polonia”, este de parere Daciana Paraschiv.
„Aceste rezultate sunt nu numai primele, ci si foarte credibile. Oricine poate constata, chiar la o prima vedere superficiala, ca parametrii audientei site-urilor sunt explicabili si firesti. Sigur ca vor exista o multime de critici care vor despica pixelul in patru si vor gasi chestii ciudate, dar acestia se vor plasa in zona exceptiilor”, a spus Calin Rotarus.
Exista si voci care solicita chiar o mai mare transparenta in modalitatea de colectare a datelor.
„Da, costurile sunt normale, este important sa avem cifre dupa care sa ghidam clientii. Dar lipseste marja de eroare si ar fi interesant sa cunoastem clar si metodologia dupa care se realizeaza aceste studii”, spune Val Voicu.
Ca urmare a lansarii studiului socio-demografic, oficialii agentiilor de publicitate online din Romania se asteapta ca un numar din ce in ce mai mare de site-uri sa adere la sistemul de masurare al audientei BRAT.
Datele SATI sunt utilizate de peste 240 de site-uri, insa primul val de evaluare a audientelor a vizat doar 133 de site-uri.
Resurse suplimentare
– Interviu cu Arina Ureche, in care directorul executiv BRAT a detaliat planurile asociatiei
Primele concluzii demografice din web-ul romanesc, pe blogul lui Mihai Musatoiu