Compania a lansat marti un nou serviciu ce identifica utilizatorii din targetul vizat in functie de comportamentul acestora in mediul online, livrand reclamele unor grupuri definite de anumite caracteristici, cum ar fi criteriile sociodemografice si interese ale acestora precum electronice, locuinte, moda, mancare, sport, animale, interese financiare si asa mai departe.
„Circa 3% din piata de publicitate online va folosi in 2010 aceasta tehnologie, urmand ca in 2011 aceasta pondere sa creasca pana la circa 5%, dupa modelul Poloniei unde sistemul si-a dovedit eficienta prin cresteri sustinute in ultimul an si jumatate”, spune Rotarus.
ArboInteractive a inchiriat o tehnologie folosita deja in Germania de 3 ani de catre compania Nugg.ad, lansand-o pe plan local sub brandul propriu Behavia. Departamentul este condus de Marius Sutu, project manager Behavia Romania. ArboInteractive plateste catre compania germana „cateva mii de euro” lunar pentru folosirea tehnologiei.
O tehnologie similara este folosita pe piata locala de compania concurenta HTTPool.
Cum functioneaza acest instrument? Tehnologia identifica utilizatorii din targetul vizat in functie de comportamentul acestora in mediul online, acest comportament fiind inregistrat de cookie-urile browserelor.
„Este un adevarat compendium sociologic si matematic in spatele sistemului, se iau in calcul pe langa site-urile vizitate si comportamentul general al utilizatorilor, viteza miscarii pointer-ului, timpul dintre click-uri, obiceiuri de navigare si asa mai departe. In functie de acestea se stabilesc date ale subiectilor. Evident, sistemul nu este infailibil dar este eficient in sensul in care campaniile ce folosesc aceasta tehnologie au in general o rata de click mai ridicata si o rata de conversie mai mare”, sustine Rotarus.
Pe plan international exista mai multe controverse privind drepturile utilizatorilor la viata privata, oficialii ArboInteractive spun insa ca datele userilor nu sunt niciodata retinute sau folosite in scopuri ilicite, software-ul german luand in calcul informatii rezultate din cookie-uri, fara IP-uri.
„Reclamele sunt livrate catre toti userii de pe toate site-urile din reteaua ArboInteractive. Pana in prezent reclamele erau ‘site centered’, nu axate pe utilizatori. Clientul venea si spunea ca vrea sa cumpere 1 mil. de afisari pe site-urile x, y si z. Acum insa speram ca ei vor veni si vor cere sa targeteze utilizatorii cu varste intre 20 si 30 de ani, femei, pasionate de parfumuri. Acestea vor fi gasite in intreaga retea de 150 de site-uri ale ArboInteractive, indiferent pe ce site-uri sunt ele. Sa speram ca nu ne vom lovi de probleme de mentalitate din partea clientilor romani”, spune Calin Rotarus.
Folosire acestei tehnologii in campaniile de publicitate online costa clientul final cu circa 10-20% mai mult decat o campanie „normala”, fara targetare predictiv-comportamentala.
„Succesul unei campanii tine foarte mult de bannere, de customizare si de alti factori adiacenti”, spune Rotarus.
In Germania, 20% din campaniile online au implementat sistemul de targetare predictiv-comportamentala. „In Polonia piata se misca putin mai greu, dar si acolo asistam la o crestere naturala. In cazul ArboInteractive cred ca in 2-3 ani 10-15% din campaniile realizate pe site-urile din portofoliu vor avea implementat modulul de targetare predictiv-comportamentala”, sustine Rotarus.
Printre concurentii ArboInteractive pe piata locala se numara Apropo Media, AdEvolution, F5, Intact Interactive.