Compania Alpha Property Development, detinuta de societatea austriaca
Rominvest, a hotarat sa cumpere o parcela de 19.000 metri patrati, care va fi
dezmembrata dintr-un teren de peste 60.000 mp aflat in proprietatea Subex
SA.
Actionarii companiei de dezvoltari imobiliare au agreat ca vor plati un pret de 240 euro pe metru patrat fara
TVA pentru terenul din Bacau. Decizia de cumparare a fost luata la inceputul
lunii august de catre asociatii Alpha. Alpha este membra a grupului Intercora, care a dezvoltat printre altele mai multe spatii pentru Kaufland Romania.
Cumparatorul este o firma specializata in special pe dezvoltarea de spatii
pentru supermarket-uri, hipermarket-uri si parcuri de retail.
Anul trecut, firma Transmixt Moldova intentiona sa vanda aceleiasi firme un
teren de 25.000 mp in Pascani la un pret minim de 2 milioane de euro.
Actionariatul Alpha Property Development este acoperit in proportie de 85%
de Rominvest Realitaeten din Austria, restul capitalului ii apartine Szilard
Zsolt Toth din Cluj, potrivit datelor Registrului Comertului.
Printre cele mai recente tranzactii cu platforme industriale se numara achizitia Timpuri Noi anul trecut de catre firma de investitii imobiliare a proprietarului Ikea si cumpararea unei parti din Electroputere Craiova de catre K&S Development si Auchan. Ambele achizitii sunt destinate dezvoltarii imobiliare, la Timpuri Noi ar urma sa se construiasca un proiect mixt, iar la Craiova un mall.