Unele date prezentate mai jos au reiesit din discutia cu Stefan Balici, arhitect si lector al Universitatii de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti si vicepresedintele ARA (Arhitectura Restaurare Arheologie), asociatia care efectueaza lucrari de restaurare in localitate, in paralel cu cele ale companiei miniere Rosia Montana Gold Corporation (RMGC).
Alte date consemneaza ultimile declaratii si informatii prezentate oficial de RMGC la Rosia Montana, dar si de Alburnus Maior, ONG-ul care activeaza impotriva proiectului minier. Foto-reportajul a fost realizat in perioada festivalului Fanfest (15-19 august).
Cea mai “umflata” piata imobiliara din Romania
Potrivit arhitectului Stefan Balici, piata imobiliara din Rosia Montana, daca o putem numi asa, a luat-o razna, pe fondul insistentelor companiei RMGC de a cumpara, metru patrat cu metru patrat, localitatea.
Un localnic cere in momentul de fata, pe o casa aflata in stare buna, din zona centrala a localitatii, 200.000 de euro. In mod normal, casa nu valoreaza mai mult de 20.000 de euro, ceea ce arata ca in Rosia Montana se speculeaza la maximum pe marginea planurilor companiei canadiene, dispusa probabil sa plateasca sume neconforme cu realitatea.
Aceasta e situatia acum, dupa ce localnicii care nu s-au grabit sa vanda au vazut cum stau lucrurile, din exemplele vecinilor. Potrivit reprezentantilor ARA, care efectueaza restaurari in zona la casele locuite inca, multi localnici si-au vandut casele sau terenurile si si-au cumparat in schimb masini 4×4.
Nu stim daca intr-adevar lucrurile stau chiar asa, dar ce e limpede e ca pe strazile Rosiei Montane vezi la tot pasul cate un Jeep, care probabil apartine localnicilor angajati la RMGC. In plus, in curtile cele mai atragatoare se mai poate vedea cate o masina de acest gen.
Tot la acest capitol, lupta revendicarilor de la Rosia Montana nu se mai poarta exclusiv la nivelul de suprafata (RMGC-localnici), ci a trecut mai jos, la nivel familial. Conform reprezentantilor Alburnus Maior, ONG-ul care activeaza impotriva proiectului minier, o casa din Rosia Montana este impartita in acest moment intre proprietarii initiali si compania miniera, pentru ca tinerii au vandut partea lor de casa, iar parintii lor nu au vrut sa vanda. Cu alte cuvinte, „au ajuns sa stea in curte cu dusmanul”, dupa cum a precizat un reprezentant Alburnus Maior.
Cum vrea RMGC sa dezvolte turismul intr-o zona monoindustriala
“Proiectul minier va crea locuri de munca, va dezvolta economia regionala si-i va reda comunitatii viziunea. RMGC a inceput deja reabilitarea caselor monument istoric, a sustinut cercetarile arheologice din zona, a cautat solutii pentru protejarea mediului si a dezvoltat facilitati pentru comunitate. In acest fel, dezvoltarea zonei si sustinerea comunitatii vor continua si dupa incheierea proiectului minier, prin turism cultural, mica industrie, activitati muzeale si altele”, se arata intr-o declaratie a directorului general RMGC, Dragos Tanase, inclusa intr-o brosura informativa pe care angajatii companiei au impartit-o turistilor din Rosia Montana, pe parcursul festivalului Fanfest organizat de asociatia Alburnus Maior.
In aceeasi brosura, compania miniera da exemplul unor mine din Austria si Marea Britanie (Erzberg si Cornwall), care au ajuns celebre in lume pentru “solutiile ecologice si de valorificare a patrimoniului cultural pe care le-au implementat”, in argumentatia ca Rosia Montana va benficia pe termen lung din proiectul minier, prin valorificarea turistica a zonei.
In contradictie cu acest plan vin declaratiile unor specialisti, care spun ca, in cazul declansarii proiectului minier, eventualele servicii turistice vor fi blocate de eticheta de “localitate monoindustriala”, care exclude practicarea in zona a oricaror altor industrii.
Haosul imobiliar este subliniat si de faptul ca Primaria nu elibereaza niciun fel de autorizatie de constructie in aceasta localitate, pe baza unui plan urbanistic al RMGC, care spune ca localitatea este monoindustriala, adica orice alta activitate in zona, in afara de minerit, este incompatibila. Cei care totusi se incumeta sa construiasca ceva, o fac trecand peste cuvantul autoritatilor locale, potrivit reprezentantilor ARA si Alburnus Maior.
Este exemplul unui fost angajat RMGC, care a demisionat de curand din cadrul companiei miniere si care si-a construit o cabana/pensiune turistica in imprejurimile de la altitudine ale Rosiei Montane. Mai este si cazul lui Eugen David, presedintele Alburnus Maior, care a vrut sa isi construiasca o pensiune, nu a obtinut aprobarea, dar a inceput totusi constructia acesteia si a si inaugurat-o, in acest an. Eugen David, impreuna cu Andrei Gruber, care are un hostel in sat, au “prins” scurte momente in care PUZ-ul RMGC nu a mai fost valabil, fiind anulat in instanta.
Cladirea fostei primarii din Rosia Montana, veche din 1899, va fi
transformata de RMGC intr-o pensiune sau intr-un hotel, in scopuri
turistice.
Conform spuselor lui Stefan Balici, in zona oricum nu se prea construieste in functie de autorizatii, totul se face “din vorbe”.
Potrivit ARA, 257 de case au fost demolate pana acum la Rosia Montana, excluzand centrul istoric, care, conform proiectului minier, va fi restaurat. In galeria foto de mai jos sunt surprinse atat casele situate in zona centrala, cat si cele care “urca” in sat, parasite si lasate in paragina, aflate pe proprietatea RMGC.
Potrivit informatiilor vehiculate pana acum, RMGC a cumparat peste 80% din casele din Rosia Montana. Dintre acestea, compania s-a angajat sa le restaureze pe cele din centrul istoric al localitatii, care va fi neatins de exploatarea miniera din jur.
“Pana in prezent, RMGC a cheltuit 15 milioane de dolari pentru cercetarea si restaurarea patrimoniului local si va mai investi 140 de milioane de dolari pentru punerea in valoare a cladirilor si constructiilor din Rosia Montana, a descoperirilor arheologice de aici, precum si a patrimoniului national”, se precizeaza in aceeasi brosura.
“317 cladiri vor intra in programul de restaurare, ca parte a angajamentului RMGC de valorificare a mostenirii culturale a Rosiei Montane. In ultimii ani, 16 cladiri au fost incluse in programul de reabilitare a centrului istoric si s-au efectuat lucrari de mentenanta si interventii de urgenta la peste 160 de case”, se mai spune intr-o alta brosura.
Din toate aceste cifre nu se intelege exact cate restaurari de case au fost finalizate deja. Potrivit lui Stefan Balici, o singura cladire a fost complet refacuta de RMGC pana la acest moment, casa unde acum functioneaza o expozitie de istorie a mineritului – “Aurul Apusenilor” – parte a unui viitor muzeu al mineritului, pe care compania spune ca il va amenaja in centrul istoric al localitatii.
In paralel cu restaurarea companiei miniere are loc de cativa ani o restaurare, la scara mai mica, a arhitectilor de la asociatia ARA. Echipa e formata din 3 arhitecti, care lucreaza impreuna cu 4-5 baieti de liceu din Rosia Montana. Potrivit lui Stefan Balici, ARA restaureaza doar casele in care localnicii au ramas si in care acestia s-au angajat sa ramana in continuare.
Restaurarea aceasta se face destul de lent, avand in vedere fondurile putine si imposibilitatea angajarii mai multor oameni. “Nici nu ne dorim sa o facem la scara industriala, o facem traditional, cu materiale achizitionate de la cei cativa producatori locali, care inca mai functioneaza. E vorba de satele din zona, specializate in vararit (producerea varului – n.r.), precum Ciuruleasa. Colaboram si cu un pietrar si cumparam lemne de la producatorii din apropiere”, a spus Balici.
Pana acum, restaurarile realizate de ARA in Rosia Montana au ajuns la suma de circa 20.000 de euro. O casa obisnuita in Rosia Montana nu necesita o investitie mai mare de 1.000-2.000 de euro, in masura in care se folosesc materiale traditionale (piatra, lemn, var) achizitionate de la micii producatori din zona.
In legatura cu procesul de restaurare demarat de RMGC pentru majoritatea caselor din centrul Rosiei Montane, arhitectul Balici spune ca nu este unul traditional, cum ar fi de dorit intr-o zona de patrimoniu (tinand cont de vechimea de peste 100 de ani a majoritatii caselor), avand in vedere ca nu au fost folosite materialele si tehnica de constructie originale, ci unul industrial, in care se folosesc materiale precum betonul sau termopanele.
In centrul Rosiei Montane, pe toate casele la care au renuntat fostii localnici si care se afla acum in proprietatea RMGC este atasata o placuta informativa, cu sigla companiei canadiene, care prezinta pe scurt istoria casei respective. La sfarsitul notei informative se regasesc intotdeauna mesaje de tipul “cladirea se afla in programul de mentenanta si interventii de urgenta demarat de RMGC” sau “cladirea urmeaza sa fie restaurata o data cu inceperea proiectului minier”.
Mizele celor doua tabere care tot restaureaza, intr-o maniera sau alta, casele din Rosia Montana, sunt mai mult sau mai putin cunoscute. Asociatia ARA este implicata in proiectul de cerere pentru declararea localitatii patrimoniu UNESCO, cerere care se pare ca de cativa ani nu trece de Ministerul Culturii. Acest titlu ar implica, bineinteles, stoparea definitiva a proiectului minier. In privinta RMGC, lucrurile sunt mai clare si mult mai bine evidentiate in presa.
Turist in Rosia Montana
Ca turist in Rosia Montana, este inevitabil sa nu ajungi sa iti exprimi pozitia fata de proiectul minier, avand in vedere cele doua falii de ruptura din localitate, reprezentate de angajati ai RMGC (inca locuitori in sat sau nu) pe de o parte, si localnicii care inca au ramas in casele lor, care sunt impotriva proiectului, pe de alta parte.
Tinand cont ca principala modalitate de cazare in Rosia Montana este camparea in curtile localnicilor, asa am facut si noi, insa intai am fost “verificati” de catre proprietara respectiva: “Sunteti cu Goldul? Daca sunteti cu ei nu va primim”.
Pe strada, in piata principala, am fost “abordati” de un angajat al RMGC, care ne-a spus “Vreti sa va fac un tur al caselor restaurate?” Noi am raspuns ca ne grabim si ca deja am vizitat zona, dupa care acesta a spus: “Dureaza doar 10 minute, va iau cu jeep-ul!”
Printre localnicii cu care am stat de vorba s-a remarcat un pusti de circa 9-10 ani, care ne-a povestit ca familia lui a plecat din Abrud in Anglia, apoi s-a intors in Abrud, si de acolo s-au mutat definitiv la Rosia Montana. “Ne place foarte mult aici, dar nu ne place Goldul”, a spus baiatul, fara ca noi sa fi adus in discutie compania miniera.
In cadrul festivalului Fanfest, organizat de cei care pledeaza impotriva proiectului minier, in timpul caruia se organizeaza excursii si tururi ghidate in mine si in imprejurimi, se remarca si implicarea paralela a angajatilor RMGC, care fac, de asemenea, tururi ghidate (turul galeriei Catalina-Monulesti si turul caselor renovate).