Pe de alta parte, proprietarii vor cu tot dinadinsul sa scape de terenurile pe care le detin, asa ca preturile sunt cu circa 60% mai mici decat in urma cu 2-3 ani, iar unii dintre ei ofera chiar si posibilitatea cumpararii in rate.
Totusi, nu toti proprietarii sunt grabiti sa vanda. Unii dintre ei nu se impacienteaza, fiind convinsi ca interesul cumparatorilor va reveni dupa ce proiectul noii statiuni va demara.
Piata terenurilor din zona a cunoscut un prim impuls in 2005-2006, dupa ce grupul austriac CLH Turism si-a anuntat intentia de a dezvolta statiunea.
Spre exemplu, Marcela Popa a cumparat in anii trecuti cateva hectare de teren in comuna 23 August. Nu a vandut mai nimic, dar tonul vocii sale este unul extrem de linistit. Sumele platite nu au fost exorbitante, la acea data localnicii vindeau cu 6-7 euro pe metru patrat, iar investitiile anuntate in zona vor creste cu siguranta valoarea parcelelor amplasate in zone bune.
Pana in prezent, tranzactiile nu s-au reluat la amploarea de acum 3-4 ani, dar agentiile imobiliare care intermediaza proprietati si in comuna vad deja o relansare a pietei terenurilor din zona.
Marcela Popa a achizitionat terenuri in comuna cunoscand planurile de investitii din zona. Agentia sa imobiliara a intermediat o parte din tranzactiile de terenuri din comuna catre grupul austriac.
CLH Turism a cumparat in 2006 o suprafata de 10 hectare de teren, dintre care 3,6 hectare au fost luate de la primarie, spun reprezentantii agentiilor imobiliare din zona.
Proprietara agentiei nu a vandut din terenurile proprii investitorului, insa are incredere in dezvoltarea zonei, chiar daca in ultimii doi ani investitia a ramas doar un proiect aruncat intr-un sertar.
„Ieri am primit un telefon de la un proprietar care imi cerea detalii despre piata pentru ca vrea sa scoata la vanzare doua hectare de teren. Interesul cumparatorilor este de asemenea mai mare, in special pentru parcele de teren de cateva sute de metri patrati”, spune Marcela Popa.
„In urma mediatizarii intense din ultima luna a statiunii Terra, a unor
investitii masive in aceasta zona, de catre reprezentanti ai administratiei publice locale, dar si de catre alte institutii implicate in avizarea acestora, au inceput sa existe din nou solicitari si clienti interesati de ofertele de terenuri din aceasta zona”, spune Daniela Muresan, directoarea agentiei imobiliare Free Land, una dintre cele mai mari companii de profil din sudul litoralului.
Totusi, Daniela Muresan admite ca momentan, nivelul tranzactiilor din aceasta zona este modest, dar precizeaza ca „solicitarile de informatii, date despre ofertele din zona, precum si vizionarile fizic in zona sunt tot mai multe”. Free Land se afla in negocieri pentru cateva terenuri.
Totusi, unii proprietari si-au pierdut speranta ca vor mai vinde terenurile scoase la vanzare, unele si de 2 ani.
„E blocata piata. Am doua hectare de teren in 23 august si vreau sa vand 10.000 mp, dar piata este blocata. Terenul este la vanzare de peste un an si nimic. Nici nu m-am mai interesat ce se intampla pe piata”, spune unul dintre proprietarii din zona. Acesta a adaugat ca din cunostiintele sale, preturile de tranzactionare in zona sunt de 10-12 euro pe mp.
Un alt proprietar din zona, care are un teren la vanzare din 2008, este mai optimist si adauga ca fata de anul trecut, clientii au inceput sa se mai intereseze de proprietatile din zona. „Cel mai probabil ca urmare a reinvierii proiectului turistic Terra”, spune proprietarul, care a primit terenul mostenire.
Prefectura judetului Constanta a avizat saptamana aceasta planul urbanistic zonal (PUZ) al viitoarei statiuni Terra din intravilanului comunei 23 August. Totusi, demararea lucrarilor efective de constructie nu face parte din planurile investitorului privat anuntat in proiect, grupul austriac CLH Turism.
Avocatul grupului austriac a spus pentru DailyBusiness.ro ca avizarea PUZ-ului este un demers al Primariei 23 August. CLH Turism nu are un plan de demarare a constructiilor din zona intr-un viitor apropiat.
CLH Turism s-a retras din proiect acum 2 ani, deoarece Consiliul Judetean Constanta a refuzat eliberarea unui aviz, iar cele doua parti au ajuns in instanta. Ulterior insa, la aceasta situatie s-a adaugat si criza financiara, asa ca noua statiune ar putea sa mai ramana destul de mult timp doar in stadiu de proiect.
Statiunea, ce urmeaza sa fie realizata pe malul Lacului Tatlageac, va avea o suprafata de 10 hectare si va cuprinde 8 hoteluri a cate 10 etaje, spatii de tratament si de agrement, dar si o zona rezidentiala cu 150 de vile turistice.
In prezent, preturile de vanzare sunt cuprinse intre 12 si 30 euro/mp.
Ofertele in zona sunt insa extreme de variate. Spre exemplu, pe site-ul Free Imobiliare, una dintre cele mai mari agentii imobiliare din zona de sud a litoralului, terenurile sunt oferite si in rate.
Bineinteles, viitoarea statiune este un element important in descrierea ofertelor din zona, majoritatea continand la detalii si acest aspect.