- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Actualitate

Amenda uriașă pe care o femeie a primit-o pentru că și-a plimbat câinii fără lesă și botniță. Câți bani trebuie să plătească pentru că a încălcat legea

15 Jan, 08:28 • Bruma Loredana
O femeie din Râmnicu Vâlcea a primit o amendă uriașă, după ce oamenii legii au prins-o în timp ce își plimba câinii fără lesă și fără botniță. Aceasta avea doi câini Amstaff, pe care îi plimba liberi, deși legea interzice acest lucru.
Amenda uriașă pe care o femeie a primit-o pentru că și-a plimbat câinii fără lesă și botniță. Câți bani trebuie să plătească pentru că a încălcat legea

Amenda uriașă pe care o femeie a primit-o pentru că și-a plimbat câinii fără lesă și botniță. Este vorba despre o femeie din Râmnicu Vâlcea, care își plimba cei doi câini din rasa Amstaff.

Amenda uriașă pe care o femeie a primit-o pentru că și-a plimbat câinii fără lesă și botniță. Cât trebuie să plătească

Femeia din Râmnicu Vâlcea a primit o amendă în valoare de 14.500 de lei, pentru că își plimba cei doi câini Amstaff fără lesă și fără botniță pe o stradă din municipiu, deși legea interzice acest lucru.

De asemenea, angajații de la Biroul pentru Protecția Animalelor au descoperit că femeia nu își înregistrase patrupedele, deşi legislaţia prevede că deţinătorii câinilor din această rasă, considerată cu potenţial agresiv, au obligaţia să îi declare la Poliţie.

Citește și Amenzi de până la 1.000 de lei pentru românii care locuiesc la bloc și fac acest lucru în timpul programului de odihnă

„La data de 13 ianuarie 2025, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, prin Biroul pentru Protecţia Animalelor, au desfăşurat acţiuni de verificare a regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. În cadrul activităţilor de control, pe o stradă din municipiu a fost depistată o femeie în vârstă de 56 de ani care deţinea două exemplare canine din rasa Amstaff.

Acestea nu erau echipate corespunzător cu lesă şi botniţă, iar în urma verificărilor suplimentare, s-a constatat că exemplarele canine nu erau microcipate şi că imobilul unde erau ţinute nu respecta obligaţia legală de a afişa o plăcuţă informativă cu textul «câine periculos/agresiv» pe exteriorul acestuia. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.500 de lei”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit reglementărilor aflate în vigoare, câini periculoşi sunt consideraţi câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor, precum şi câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Citește și Amenzi de până la 30.000 de lei pentru deținătorii de centrale termice care ignoră o operațiune obligatorie pe timp de iarnă

 

 

Urmărește Daily Business pe Google News