- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Actualitate

Categoria de români care primește bani de la stat. Cererile trebuie depuse până la finalul lunii decembrie

03 Dec, 16:00 • Cornel Ghimeșan
Campania pentru depunerea cererilor în vederea reducerii accizei la motorină în agricultură a început, iar românii care doresc să beneficieze de acest lucru trebuie să urmeze câțiva pași.
Categoria de români care primește bani de la stat. Cererile trebuie depuse până la finalul lunii decembrie

Anunțul a fost făcut de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Tot în această perioadă se pot depune și cererile pentru sprijinul pentru sectorul creșterii animalelor.

Potrivit Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), cererile se depun pentru a beneficia de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură și pentru sprijin în sectorul creșterii animalelor.

Cererile se depun în perioadele 2 – 31 decembrie 2024, respectiv 2 – 16 decembrie 2024, iar beneficiarii sunt încurajați să respecte termenele și condițiile pentru a putea primi sprijin financiar.

  • Cererile pentru reducerea accizei la motorină

Fermierii care folosesc motorină în scopuri agricole pot să deupnă cereri de finanțare pentru reducerea accizei în perioada 2 – 31 decembrie 2024. Aceste cereri trebuie completate și depuse la centrele județene APIA sau la centrul Municipiului București, în funcție de localizarea exploatațiilor agricole sau de locul în care au fost depuse cererile pentru schemele de sprijin pe suprafață.

Citește și Mulți bugetari pierd sporurile! Cine a hotărât asta și unde se aplică decizia

Dacă cererile sunt aprobate se permite rambursarea accizei reduse pentru combustibilul utilizat în activitățile agricole. Centrele Județene APIA vor emite acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la termenul final de depunere al cererii.

  • Documentele pentru sectorul creșterii animalelor

Fermierii activi în sectorul zootehnic pot să depună cererile inițiale anuale, în perioada 2 – 16 decembrie 2024, în vederea obținerii de bani de la stat pentru creșterea animalelor. Actele trebuie să treacă pe la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) pentru avizare înainte de depunere. Apoi, ele vor fi depuse la centrele județene APIA sau la centrul Municipiului București, în funcție de sediul social al solicitantului.

Citește și De unde provine carnea de mici de la Lidl. Detaliile de pe etichetă la care clienții trebuie să fie atenți atunci când cumpără acest produs

Ce categorii include ajutorul financiar oferit de APIA

Pentru întocmirea și menținerea registrului genealogic al rasei:

  • 60 lei/cap pentru speciile taurine, bubaline și ecvine;
  • 35 lei/cap pentru speciile ovine și caprine;
  • 100 lei/cap pentru speciile porcine.

Pentru determinarea calității genetice a raselor de animale:

  • 140 lei/cap pentru testarea performanțelor producției de lapte;
  • 60 lei/cap pentru controlul producției de carne la speciile taurine și bubaline;
  • 35 lei/cap pentru testarea performanțelor producției de lapte;
  • 35 lei/cap pentru controlul producției de carne;
  • 30 lei/cap pentru producțiile de lână la rasele cu lână fină;
  • 36 lei/cap pentru producțiile de pielicele la speciile ovine și caprine.
Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult