AFM a publicat lista cu dosarele aprobate în cadrul programului „Fabrici de reciclare”, în urma şedinţei Comitetului de Avizare, aceasta fiind disponibilă pe site-ul său, la secţiunea Programe de finanţare – PNRR.
„Publicarea listei operatorilor economici care au depus proiecte pentru crearea de fabrici de reciclare marchează un pas esenţial în implementarea angajamentelor asumate de AFM prin PNRR. Ne-am atins obiectivul de a finanţa 26 de proiecte, ceea ce înseamnă 26 de oportunităţi reale pentru dezvoltarea infrastructurii de reciclare din România. Cererea crescută din industrie şi nevoia evidentă de investiţii în acest sector ne arată că România are un potenţial semnificativ în economia circulară. Vom continua să susţinem această direcţie strategică şi avem în vedere extinderea programului pentru a sprijini şi mai mulţi operatori economici în viitor. Reciclarea nu este doar o obligaţie, ci o oportunitate pentru dezvoltare durabilă şi un viitor mai curat pentru toţi”, a precizat preşedintele AFM, Florin Bănică, potrivit Economica.net.
Până la data de 30 iunie 2026, un număr de 26 de instalații de reciclare a deșeurilor urmează să devină complet operaționale, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor impuse de legislația privind economia circulară. Aceste proiecte fac parte din programul „Fabrici de reciclare”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Citește și O mare companie vine în România și salvează de la faliment o fabrică din sud-vestul țării
În urma procesului de selecție și evaluare, au fost aprobate cereri de finanțare în valoare totală de peste 674 de milioane de lei, proiectele fiind alese în ordinea punctajelor obținute, conform criteriilor prevăzute în ghidul de finanțare. Pentru această componentă a programului, suma totală alocată din PNRR este de 220 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 1,09 miliarde de lei.
Ajutorul de stat oferit pentru fiecare proiect poate ajunge la o valoare maximă eligibilă de 8,4 milioane de euro, în timp ce valoarea minimă eligibilă este de 500.000 de euro. În funcție de regiunea de implementare, intensitatea ajutorului de stat poate atinge până la 75% din valoarea totală a investiției.
Programul a stârnit un interes ridicat, fiind depuse 140 de cereri de finanțare pentru un total de 144 de instalații de reciclare, solicitările însumând aproape 2,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 582 de milioane de euro.
Prin acest demers, autoritățile își propun să stimuleze investițiile în infrastructura de reciclare, să reducă impactul deșeurilor asupra mediului și să sprijine tranziția României către un model economic sustenabil.
Vezi și O nouă fabrică va fi construită în România. Gigantul german Diehl va produce aeronave de pasageri