- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Actualitate

Nu mai funcționează cardurile de sănătate. CNAS, anunț pentru români

10 Jan, 21:00 • Cornel Ghimeșan
Românii care au nevoie de rețete întâmpină dificultăți în aceste zile fiindcă Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) care gestionează cardurile de sănătate nu funcționează.
Nu mai funcționează cardurile de sănătate. CNAS, anunț pentru români

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis că se fac toate demersurile necesare pentru a îndrepta această situație, după ce mai mulți români au semnalat faptul că nu funcționează. În acest context, raportarea activităţii pe luna decembrie 2024 se poate face până în 20 ianuarie.

Citește și Primul caz de pacient infectat cu virusul HMPV din București. Este vorba despre un copil de 12 ani, diagnosticat, inițial, cu pneumonie

Nu mai funcționează cardurile de sănătate. CNAS, anunț pentru români

„Ca urmare a semnalărilor referitoare la întâmpinarea de dificultăţi în utilizarea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS) de către unii furnizori de servicii medicale, CNAS a convocat de urgenţă prestatorii de servicii de mentenanţă pentru componentele platformei, în scopul analizării parametrilor de funcţionare şi stabilirii, după caz, a necesităţilor de intervenţie”, a transmis instituţia, vineri, într-un comunicat de presă.

CNAS le-a transmis celor care întâmpină dificultăţi în utilizarea PIAS că serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se pot acorda în regim offline, pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale, iar raportarea informatică se poate face ulterior, într-un interval de trei zile lucrătoare.

„Totodată, precizăm că pentru a permite tuturor furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale să finalizeze corect şi complet raportarea activităţii realizate în luna decembrie 2024, calendarul de raportare este deschis până la data de 20 ianuarie 2025, pentru toate segmentele de asistenţă medicală”, a arătat sursa citată.

Citește și Românii trebuie să se ferească de o nouă metodă de fraudă bancară! Cum sunt păcăliți să facă plăți prin Revolut

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult