O nouă variantă de drum pe Valea Prahovei. Aceasta ar urma să decongestioneze traficul de pe DN1. Ministrul Dezvoltării spune că noul drum spre munte va fi una dintre prioritățile de anul acesta.
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, vine cu vești bune pentru români și anunță începerea lucrărilor la noul drum care ar urma să decongestioneze traficul de pe Valea Prahovei.
”În Prahova, este DJ 102I, care face legătura cu Braşovul. (…) Sunt ministrul care a promovat această investiţie în Guvern. Cum primim amplasamentul, putem să îl predăm antreprenorului ca să înceapă lucrările. Şi acesta este prioritizat, adică probleme de finanţare nu vom avea pe acest drum, doar să ajungem să putem să-i dăm drumul la antreprenor să înceapă lucrările”, a declarat ministrul Dezvoltării în timpul unei vizite făcute la Ploieşti.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Virgiliu Nanu, spune că autorizația de construire a drumului a fost deja emisă și că lucrările vor începe în această primăvară. Acesta a mai precizat că estimează faptul că românii vor putea circula pe noul drum spre munte peste doar trei ani.
„Au fost probleme cu cei de la Ocolul Silvic. În luna decembrie s-a obţinut atât avizul de la Ocolul Silvic, cât şi de la Garda Forestieră, iar în acest moment suntem în faza de a obţine ordinul de ministru cu privire la scoaterea din circuitul forestier. Eu estimez undeva până la sfârşitul lunii să putem preda amplasamentul către Ministerul Dezvoltării, CNI şi mai departe către constructori să se apuce de treabă. Deci, în această primăvară lucrările vor începe şi eu sper ca în maxim 3 ani să putem circula pe acest drum”, a precizat Virgiliu Nanu, potrivit News.ro.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a mai precizat că instituţia pe care o conduce doreşte să reabiliteze un tronson rutier de la ieşirea din municipiul Câmpina până în comuna Valea Doftanei şi speră ca împreună cu Ministerul Dezvoltării să găsească „o soluţie” privind finanţarea unei centuri a municipiului Câmpina astfel încât să se realizeze o legătură directă între DN 1 şi drumul judeţean 102I şi apoi să se circule direct până la Săcele, în judeţul Braşov.