Financial Times a publicat vineri un articol amplu despre Călin Georgescu, care își va depune candidatura la alegerile preziențiale azi, 7 martie, la ora 16.00.
Georgescu, spun jurnaliștii, se află pentru a doua oară în fruntea competiției prezidențiale, beneficiind de sprijinul al Moscovei și al Washingtonului și rezistând unei noi încercări a autorităților de la București de a-l ține cât mai departe de putere.
Cotidianul arată că sprijinul vocal al lui JD Vance, Elon Musk și al serviciilor de informații ale președintelui rus Vladimir Putin l-au făcut pe Georgescu să devină simbolul suprem al modului în care prietenia administrației Trump față de Moscova îi afectează pe vechii aliați europeni.
Rusia și-a exprimat și ea sprijinul pentru Călin Georgescu, care neagă acuzațiile potrivit cărora campania sa a fost ajutată de Moscova, arată FT.
Marți, agenția rusă de informații externe SVR a arătat că o anchetă penală românească, lansată împotriva candidatului independent săptămâna trecută, face parte din „războiul Europei împotriva liderilor anti-sistem care sunt susținători declarați ai președintelui american Donald Trump”.
Citește și: Călin Georgescu își depune oficial candidatura. Independentul va fi susținut de AUR și POT
Financial Times că, în ciuda presiunilor, România pare hotărâtă să-l împiedice pe „suveranistul” în vârstă de 62 de ani să candideze.
Două persoane familiarizate cu situația au declarat pentru sursa citată că, probabil, candidatura lui Georgescu va fi respinsă din cauza anchetei penale.
Acuzațiile împotriva lui Georgescu includ infracțiuni grave, printre care încercarea de a submina ordinea constituțională cu ajutorul grupurilor fasciste, ceea ce atrage după sine o potențială pepdeapsă cu închisoarea de peste 10 ani.
FT subliniază că la ieșirea din tribunalul unde a fost dus pentru interogatoriu, Georgescu a făcut un salut nazist.
Contactele fostului candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024 cu cetățeni ruși, inclusiv cu adeptul liniei dure pro-război Alexander Dughin, nu fac în prezent obiectul anchetei penale, a declarat un înalt oficial român pentru cotidianul britanic.
Oficialul a declarat că dacă România va formula acuzații împotriva lui Georgescu, își va „apăra suveranitatea”, adăugând că administrația de la București este speriată de sprijinul pe care acesta îl primește din partea SUA.
Călin Georgescu a negat că ar fi beneficiat de sprijin din partea Moscovei, dar a recunoscut că s-a întâlnit cu Dughin.
Dughin l-a descris pe Georgescu drept un „politician remarcabil”.