Romanian
 - 
ro

Bumbeneci Diana

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să îmi stabilesc un obiectiv care să mă definească indiferent de negura vremii: să îmi creez o „amprentă” și la fiecare pas, să pot lăsa ceva frumos în urma mea. Am început să cochetez cu lumea vastă a jurnalismului încă de acum 10 ani, dar iată că și în prezent mă ocup de același lucru. Absolvent al Facultății de Științe ale Educației și al masterului de Jurnalism – Comunicare Organizațională, al masterului de Psihologie Clinică, Hipnoză și Intervenții Terapeutice de Scurtă Durată am învățat că puterea comunicării și a cuvântului bine spus, sau bine scris la momentul potrivit, ar putea schimba cu adevărat percepții, dar mai ales am învățat că să îi înțelegi pe ceilalți te va ajuta să te înțelegi pe tine. Am lucrat în televiziune, radio, redacții ale ziarelor cu peste 25 de ani vechime, iar de trei ani lucrez și în mediul online. La Daily Business voi crea o legătură de prietenie cu cititorii, prin materialele transmise cu obiectivitate, integritate și transparență. Prin studiul în psihologie și fotografia, am înțeles de ce este bine să transmiți frumosul celor din jur, iar ca absolvent al Cursului pentru Jurnaliștii care transmit din zone de conflict – organizat de Direcția de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, am înțeles cât de important este să te menții un om neschimbat, înțelept și mai ales cu principii. Ei bine, toate acestea se vor putea vedea în materialele mele, realizate aici.
Consultații și investigații medicale gratuite pentru o categorie de români. Cine va beneficia de acest sprijin în 2024
Consultații și investigații medicale gratuite pentru o categorie de români. Cine va beneficia de ...
Prima secţiune de pe Autostrada A14 are finanțare! Sorin Grindeanu: „Am aprobat astăzi, în ședința de Guvern”
Prima secţiune de pe Autostrada A14 are finanțare! Sorin Grindeanu: „Am aprobat astăzi, în ședința ...
Klaus Iohannis a semnat decretul! Apare o nouă bancă în România
Klaus Iohannis a semnat decretul! Apare o nouă bancă în România
S-a decis. Contribuția nu se plătește pentru indemnizaţiile de concediu medical pentru mame cu copii bolnavi, gravide și pacienți oncologici
S-a decis. Contribuția nu se plătește pentru indemnizaţiile de concediu medical pentru mame cu copii ...
Val de aer saharian în România. ANM anunță unde vor fi și 29 de grade, dar și când scad temperaturile
Val de aer saharian în România. ANM anunță unde vor fi și 29 de grade, dar și când scad temperaturile
Lovitură pentru fumători. Țigările se scumpesc de luni, 8 aprilie
Lovitură pentru fumători. Țigările se scumpesc de luni, 8 aprilie
România stinge focul din sobele pe lemne pentru combaterea sărăciei energetice! Guvernul a decis data la care se renunță la sobe
România stinge focul din sobele pe lemne pentru combaterea sărăciei energetice! Guvernul a decis data ...
Decizie radicală pe scena politică! Lista completă a candidaților PSD-PNL la alegerile europarlamentare 2024
Decizie radicală pe scena politică! Lista completă a candidaților PSD-PNL la alegerile europarlamentare ...
Turismul din România ajunge la cote înalte. Primele două luni din 2024 au adus evoluții remarcabile. Lista orașelor dorite de turiști
Turismul din România ajunge la cote înalte. Primele două luni din 2024 au adus evoluții remarcabile. ...
2000 de lei de la Guvern GRATIS pentru o categorie de români. Marcel Ciolacu anunță cine primește banii
2000 de lei de la Guvern GRATIS pentru o categorie de români. Marcel Ciolacu anunță cine primește ...
Două mari proiecte debutează în infrastructura din România. Marcel Ciolacu: „Este o lucrare care va debloca semnificativ traficul de pe un drum național”
Două mari proiecte debutează în infrastructura din România. Marcel Ciolacu: „Este o lucrare care ...
Vestea momentului pentru 1,2 milioane de români. Simona Bucura Oprescu: „Vom avea și creșteri de 80% ale acestor venituri”
Vestea momentului pentru 1,2 milioane de români. Simona Bucura Oprescu: „Vom avea și creșteri de ...
Se construiește cea mai așteptată autostradă din ultimii 30 de ani. Guvernul ia azi marea decizie
Se construiește cea mai așteptată autostradă din ultimii 30 de ani. Guvernul ia azi marea decizie
Noul act normativ de modificare al Legii nr. 201/2016 NU prevede interzicerea țigărilor electronice sau a altor produse destinate inhalării fără ardere în spațiile publice închise
Noul act normativ de modificare al Legii nr. 201/2016 NU prevede interzicerea țigărilor electronice ...
Job-ul din România plătit cu 33.000 de lei. Domeniul căutat de tot mai mulți români
Job-ul din România plătit cu 33.000 de lei. Domeniul căutat de tot mai mulți români
Avertisment pentru românii care vor cumpăra carne de miel de Paște în 2024. Sunt vizați cei care caută prețuri mici
Avertisment pentru românii care vor cumpăra carne de miel de Paște în 2024. Sunt vizați cei care ...
Meteo 4-7 aprilie. ANM anunță cum va fi vremea până în weekend
Meteo 4-7 aprilie. ANM anunță cum va fi vremea până în weekend
Concerte și evenimente colosale în minivacanța de 1 mai și Paște. Iată locurile în care te poți distra la maxim pe litoral
Concerte și evenimente colosale în minivacanța de 1 mai și Paște. Iată locurile în care te poți ...
Românii care vor putea ieși la pensie la 60 de ani. Simona Bucura Oprescu: „Vor primi mai mult”
Românii care vor putea ieși la pensie la 60 de ani. Simona Bucura Oprescu: „Vor primi mai mult”
România dă o lovitură istorică în Europa: devine punctul de legătură între Germania și Turcia
România dă o lovitură istorică în Europa: devine punctul de legătură între Germania și Turcia
Românii vor avea parte de o minivacanță de Paște 2024. Câte zile libere vor avea angajații români
Românii vor avea parte de o minivacanță de Paște 2024. Câte zile libere vor avea angajații români
Loteria Română lansează Lozul Magnific! Poți câștiga premii în valoare de 40,85 milioane lei
Loteria Română lansează Lozul Magnific! Poți câștiga premii în valoare de 40,85 milioane lei
O nouă prognoză meteo pentru Paște și 1 mai. ANM anunță cum va fi vremea de sărbători
O nouă prognoză meteo pentru Paște și 1 mai. ANM anunță cum va fi vremea de sărbători
Țeapă de proporții pentru românii care fac cumpărături de la piață. Merele de Voinești și cartofii de Lungulețu NU sunt din România
Țeapă de proporții pentru românii care fac cumpărături de la piață. Merele de Voinești și cartofii ...
Vestea momentului pentru pensionari! Poșta Română face anunțul cel mare pentru aproape 5 milioane de români
Vestea momentului pentru pensionari! Poșta Română face anunțul cel mare pentru aproape 5 milioane ...
Surpriză! El este cel mai bogat român din lume. L-a depășit și pe Țiriac. Top Forbes 500
Surpriză! El este cel mai bogat român din lume. L-a depășit și pe Țiriac. Top Forbes 500
Se întâmplă azi, 3 aprilie! Acești români primesc acces oficial la bani!
Se întâmplă azi, 3 aprilie! Acești români primesc acces oficial la bani!
Meteo 3-5 aprilie 2024. ANM anunță o nouă schimbare a vremii
Meteo 3-5 aprilie 2024. ANM anunță o nouă schimbare a vremii
Cât costă călătoriile către destinații îndepărtate? Un nou studiu arată ce șanse ai să călătorești ieftin în 2024
Cât costă călătoriile către destinații îndepărtate? Un nou studiu arată ce șanse ai să călătorești ...
Ora de vară 2024. Motivul pentru care specialiștii susțin că nu ar trebui să dăm ceasurile înainte
Ora de vară 2024. Motivul pentru care specialiștii susțin că nu ar trebui să dăm ceasurile înainte
Legea care se aplică locuitorilor la bloc. Amenzile sunt de zeci de mii de lei în 2024
Legea care se aplică locuitorilor la bloc. Amenzile sunt de zeci de mii de lei în 2024
Meteo 30 martie - 5 aprilie 2024. ANM anunță schimbări majore de vreme
Meteo 30 martie – 5 aprilie 2024. ANM anunță schimbări majore de vreme
Bucureștenii rămân fără apă caldă și căldură timp de 5 zile. Termoenergetica anunță zonele afectate
Bucureștenii rămân fără apă caldă și căldură timp de 5 zile. Termoenergetica anunță zonele afectate
Cu cât au crescut, de fapt, pensiile în România. INS, anunțul momentului în România
Cu cât au crescut, de fapt, pensiile în România. INS, anunțul momentului în România
De ce depinde cu adevărat intrarea totală în Schengen? Marcel Ciolacu, declarațiile zilei
De ce depinde cu adevărat intrarea totală în Schengen? Marcel Ciolacu, declarațiile zilei
Noul terminal al Aeroportului Internațional Timișoara devine operațional de astăzi! Sorin Grindeanu, declarații de ultimă oră
Noul terminal al Aeroportului Internațional Timișoara devine operațional de astăzi! Sorin Grindeanu, ...
Cea mai proastă veste pentru românii cu credite în lei. ROBOR 29 martie
Cea mai proastă veste pentru românii cu credite în lei. ROBOR 29 martie
Autostrada Unirii A8 prinde contur. Se lansează licitația pentru primul lot de munte
Autostrada Unirii A8 prinde contur. Se lansează licitația pentru primul lot de munte
Preț carburanți 29 martie. Motorina se ieftinește înainte de weekend. Ce se întâmplă azi cu benzina
Preț carburanți 29 martie. Motorina se ieftinește înainte de weekend. Ce se întâmplă azi cu benzina
Deschiderea sezonului de dividende: Hidroelectrica repartizează întregul său profit istoric din 2023 acționarilor
Deschiderea sezonului de dividende: Hidroelectrica repartizează întregul său profit istoric din 2023 ...
Prognoza meteo pentru 4 săptămâni. ANM anunță cum va fi vremea până de Paște
Prognoza meteo pentru 4 săptămâni. ANM anunță cum va fi vremea până de Paște
Explozie la Rafinăria Petromidia. Planul Roșu a fost activat de urgență
Explozie la Rafinăria Petromidia. Planul Roșu a fost activat de urgență
Cum a ajuns masa la restaurant să fie cu 40% mai scumpă. Românii sunt revoltați
Cum a ajuns masa la restaurant să fie cu 40% mai scumpă. Românii sunt revoltați
600 de elevi din sectorul 5 vor beneficia de sprijin prin programul Burse „Educație pentru viitor” - Bursele Fundației Tinmar”
600 de elevi din sectorul 5 vor beneficia de sprijin prin programul Burse „Educație pentru viitor” ...
Scandalul închiderii marilor magazine în weekend ia amploare! Marcel Ciolacu: „Nu mai suntem în etapa aceea
Scandalul închiderii marilor magazine în weekend ia amploare! Marcel Ciolacu: „Nu mai suntem în ...
Meteo 29-31 martie. ANM anunță cum va fi vremea până la finele lunii
Meteo 29-31 martie. ANM anunță cum va fi vremea până la finele lunii
Sorin Grindeanu a dat ordinul anului 2024. Încep lucrările la mai multe autostrăzi din România
Sorin Grindeanu a dat ordinul anului 2024. Încep lucrările la mai multe autostrăzi din România
A fost prelungită valabilitatea cardurilor de energie. Data până la care românii pot plăti facturi reduse în 2024
A fost prelungită valabilitatea cardurilor de energie. Data până la care românii pot plăti facturi ...
Ministrul Mediului, vestea cea mare pentru românii interesați de mașini electrice. „Buget record”
Ministrul Mediului, vestea cea mare pentru românii interesați de mașini electrice. „Buget record”
Ministrul Energiei a anunțat ce decizie s-a luat cu privire la taxa pe soare. Sebastian Burduja: „Încurajăm fenomenul prosumatorilor”
Ministrul Energiei a anunțat ce decizie s-a luat cu privire la taxa pe soare. Sebastian Burduja: „Încurajăm ...
Marea zi a plafonărilor în Guvern. Guvernul prelungește reducerea tarifelor la gaze, energie și RCA
Marea zi a plafonărilor în Guvern. Guvernul prelungește reducerea tarifelor la gaze, energie și RCA
Marcel Ciolacu, anunț pentru milioane de români. „Cred că așa e corect, să dăm răgaz suplimentar”
Marcel Ciolacu, anunț pentru milioane de români. „Cred că așa e corect, să dăm răgaz suplimentar”
Anunț sumbru de la INS. Prețurile din România vor exploda înainte de Paștele din 2024
Anunț sumbru de la INS. Prețurile din România vor exploda înainte de Paștele din 2024
ROBOR 28 martie. BNR a actualizat informațiile pentru românii care au credite în LEI
ROBOR 28 martie. BNR a actualizat informațiile pentru românii care au credite în LEI
Locul din România în care te poți muta cu 6.000 de euro. Orașul de poveste îți schimbă viața
Locul din România în care te poți muta cu 6.000 de euro. Orașul de poveste îți schimbă viața
Impozitare pensii 2024. Anunț major pentru peste 4 milioane de pensionari
Impozitare pensii 2024. Anunț major pentru peste 4 milioane de pensionari
Pensiile întârzie în aprilie 2024. Directorul Poștei Române anunță în ce județe întârzie plățile
Pensiile întârzie în aprilie 2024. Directorul Poștei Române anunță în ce județe întârzie plățile
În spatele ușilor închise! Adevărul neștiut despre mașinile second-hand aduse din Germania
În spatele ușilor închise! Adevărul neștiut despre mașinile second-hand aduse din Germania
Termocentrală pe gaze în România. Proiectul mamut aduce o investiție de 100 de milioane de euro
Termocentrală pe gaze în România. Proiectul mamut aduce o investiție de 100 de milioane de euro
Adevăratul motiv pentru care impozitele românilor vor exploda în 2025. „Nu îşi vor permite aceste taxe mai mari pentru proprietăţile lor”
Adevăratul motiv pentru care impozitele românilor vor exploda în 2025. „Nu îşi vor permite aceste ...
Featured Articles
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor chiar înainte de Paște. Au loc lucrări în mai multe stații importante
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor chiar înainte de Paște. Au loc lucrări în mai multe stații ...
CFR Călători anunță că circulația trenurilor va fi modificată în stațiile Sansimion - Sâncrăieni - Miercurea Ciuc și Suceava Vest-Stroiești,…
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că România nu va petrece sărbătorile pascale pe întuneric. ”NU există risc de black-out…
Un martor-cheie din procesul lui Vlad Pascu a murit după ce a consumat șase tipuri de droguri. Agonia lui a fost transmisă live pe TikTok!
Un martor-cheie din procesul lui Vlad Pascu a murit după ce a consumat șase tipuri de droguri. Agonia lui a fost transmisă ...
Un martor important din procesul lui Vlad Pascu - cel care a ucis cu mașina doi tineri pe Litoral, în…
Se dau 450 de lei pe card! Banii intră azi, 17 aprilie. Cine nu va primi suma completă
Se dau 450 de lei pe card! Banii intră azi, 17 aprilie. Cine nu va primi suma completă
Bursele școlare 2025 nu vor fi plătite integral în toate județele, iar elevii vor primi doar o parte din sume…
Artistul uriaș care s-a stins în singurătate și tristețe, după o suferință cumplită. ”N-am să-l pot înlocui cu nimeni. Promit să-i duc cântecele mai departe”
Artistul uriaș care s-a stins în singurătate și tristețe, după o suferință cumplită. ”N-am să-l pot înlocui ...
Joi, 17 aprilie 2025, se împlinesc 18 ani de când s-a stins un artist uriaș. Idolul a milioane de oameni…