- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Bumbeneci Diana

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să îmi stabilesc un obiectiv care să mă definească indiferent de negura vremii: să îmi creez o „amprentă” și la fiecare pas, să pot lăsa ceva frumos în urma mea. Am început să cochetez cu lumea vastă a jurnalismului încă de acum 10 ani, dar iată că și în prezent mă ocup de același lucru. Absolvent al Facultății de Științe ale Educației și al masterului de Jurnalism – Comunicare Organizațională, al masterului de Psihologie Clinică, Hipnoză și Intervenții Terapeutice de Scurtă Durată am învățat că puterea comunicării și a cuvântului bine spus, sau bine scris la momentul potrivit, ar putea schimba cu adevărat percepții, dar mai ales am învățat că să îi înțelegi pe ceilalți te va ajuta să te înțelegi pe tine. Am lucrat în televiziune, radio, redacții ale ziarelor cu peste 25 de ani vechime, iar de trei ani lucrez și în mediul online. La Daily Business voi crea o legătură de prietenie cu cititorii, prin materialele transmise cu obiectivitate, integritate și transparență. Prin studiul în psihologie și fotografia, am înțeles de ce este bine să transmiți frumosul celor din jur, iar ca absolvent al Cursului pentru Jurnaliștii care transmit din zone de conflict – organizat de Direcția de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, am înțeles cât de important este să te menții un om neschimbat, înțelept și mai ales cu principii. Ei bine, toate acestea se vor putea vedea în materialele mele, realizate aici.
Parada de 1 Decembrie din București 2022. Au început pregătirile. Peste 1.500 de militari români și 150 de militari străini vor defila pe sub Arcul de Triumf
Parada de 1 Decembrie din București 2022. Au început pregătirile. Peste 1.500 de militari români ...
VIDEO. Iohannis tranșează veștile legate de aderarea la Schengen. „Dacă nu reușim până pe 8 decembrie să avem o certitudine, e posibilă amânarea deciziei”
VIDEO. Iohannis tranșează veștile legate de aderarea la Schengen. „Dacă nu reușim până pe 8 ...
Maia Sandu acuză Rusia că a lăsat Moldova în beznă. „Nu putem avea încredere într-un regim care ne lasă pe întuneric și frig, care ucide intenționat oameni”
Maia Sandu acuză Rusia că a lăsat Moldova în beznă. „Nu putem avea încredere într-un regim care ...
Pijamale groase de damă și articole de îmbrăcăminte calitative la Bobomoda găsești 
Pijamale groase de damă și articole de îmbrăcăminte calitative la Bobomoda găsești 
Mai multe unități ale unei centrale din sudul Ucrainei au fost deconectate din cauza unui atac al rușilor
Mai multe unități ale unei centrale din sudul Ucrainei au fost deconectate din cauza unui atac al rușilor
Finanțare record pentru Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Sorin Grindeanu anunță un proiect de finanțare de 13 milioane de euro
Finanțare record pentru Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Sorin Grindeanu anunță un proiect ...
Zelenski solicită ajutorul Franței: „Kremlinul vrea să transforme frigul iernii în armă de distrugere în masă, un instrument al terorii”
Zelenski solicită ajutorul Franței: „Kremlinul vrea să transforme frigul iernii în armă de distrugere ...
În România se vor construi 654 de centre de colectare a deșeurilor. Ministerul Mediului anunță construirea spațiilor până în 2026
În România se vor construi 654 de centre de colectare a deșeurilor. Ministerul Mediului anunță construirea ...
Ministerul Dezvoltării a semnat noi contracte de peste 26 milioane de lei. Cseke Attila anunță pentru ce se vor aloca banii din PNRR
Ministerul Dezvoltării a semnat noi contracte de peste 26 milioane de lei. Cseke Attila anunță pentru ...
Războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare să aibă final. Mircea Geoană: „nu excludem și operațiuni militare în timpul iernii. Din păcate nu vedem condiții reunite pentru o soluționare”
Războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare să aibă final. Mircea Geoană: „nu excludem și operațiuni ...
Lovitură pentru românii din Spania! A fost emisă o alertă de secetă. Se impun restricții la apă
Lovitură pentru românii din Spania! A fost emisă o alertă de secetă. Se impun restricții la apă
Negocieri între România și Bulgaria. Hidrocentrala de la Turnu Măgurele - Nicopol ar putea fi construită în viitorul apropiat
Negocieri între România și Bulgaria. Hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol ar putea ...
Statutul cadrelor militare a fost modificat. Klaus Iohannis a promulgat legea
Statutul cadrelor militare a fost modificat. Klaus Iohannis a promulgat legea
Încetinirea economiei mondiale va fi cea mai puternică în Europa! Avertisment sumbru al OCDE
Încetinirea economiei mondiale va fi cea mai puternică în Europa! Avertisment sumbru al OCDE
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici! PSD: „Coaliția să adopte o creștere diferențiată ce va aduce în 2023 cu până la 45% mai mulți bani”
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici! PSD: „Coaliția să adopte o creștere diferențiată ...
ANRE, după ce Enel a anunțat că se retrage din România: „Clienții vor avea acces neîntrerupt la energie electrică”
ANRE, după ce Enel a anunțat că se retrage din România: „Clienții vor avea acces neîntrerupt ...
Ninge ca în povești în România! La Straja au fost pornite deja tunurile de zăpadă
Ninge ca în povești în România! La Straja au fost pornite deja tunurile de zăpadă
Românii cu salariul minim pe economie mai au de așteptat până află dacă vor primi mai mulți bani. Ciucă: „Nu mă hazardez să comunic pe acest subiect”
Românii cu salariul minim pe economie mai au de așteptat până află dacă vor primi mai mulți bani. ...
Iarna lovește din plin România. Zeci de arbori au fost rupți din cauza greutății zăpezii, iar sute de consumatori au rămas fără energie electrică
Iarna lovește din plin România. Zeci de arbori au fost rupți din cauza greutății zăpezii, iar sute ...
Protest național al Serviciilor Publice de Ambulanță. Peste 1.000 de protestatari sunt așteptați marți Piața Revoluției
Protest național al Serviciilor Publice de Ambulanță. Peste 1.000 de protestatari sunt așteptați ...
90 de programe de formare profesională pentru români. ANOFM anunță când va debuta mult așteptatul proiect
90 de programe de formare profesională pentru români. ANOFM anunță când va debuta mult așteptatul ...
FIFA anunță venituri record la CM Qatar. Cupa Mondială va genera venituri de 7,5 miliarde de dolari
FIFA anunță venituri record la CM Qatar. Cupa Mondială va genera venituri de 7,5 miliarde de dolari
Proiect. Șoferii drogați, în stare de ebrietate sau fără permis care provoacă accidente vor ajunge la închisoare
Proiect. Șoferii drogați, în stare de ebrietate sau fără permis care provoacă accidente vor ajunge ...
44 de kilometri de linie de tramvai intră în reabilitare. Investiția depășește 1,8 miliarde lei
44 de kilometri de linie de tramvai intră în reabilitare. Investiția depășește 1,8 miliarde lei
Peste 8.300 de civili au fost uciși până acum în conflictul dintre Rusia și Ucraina
Peste 8.300 de civili au fost uciși până acum în conflictul dintre Rusia și Ucraina
Încep înscrierile pentru o nouă sesiune Rabla pentru Electrocasnice. Iată etapele programului și sumele alocate pentru finalul anului 2022
Încep înscrierile pentru o nouă sesiune Rabla pentru Electrocasnice. Iată etapele programului și ...
Inedit. Ședința de Guvern de la Palatul Victoria va fi susținută, astăzi, de copii
Inedit. Ședința de Guvern de la Palatul Victoria va fi susținută, astăzi, de copii
Schimbare pentru bucureștenii care vor să participe la Târgurile de Crăciun. Nicușor Dan: „Accesul este gratuit, iar târgul va fi deschis până pe data de 26 decembrie”
Schimbare pentru bucureștenii care vor să participe la Târgurile de Crăciun. Nicușor Dan: „Accesul ...
Un sportiv a plătit 160.000 de euro la un restaurant. Ce a putut să conțină nota sa de plată
Un sportiv a plătit 160.000 de euro la un restaurant. Ce a putut să conțină nota sa de plată
Prognoza meteo. ANM anunță temperaturi ieșite din comun, dar și ninsori. Cum va fi vremea până pe 19 decembrie
Prognoza meteo. ANM anunță temperaturi ieșite din comun, dar și ninsori. Cum va fi vremea până ...
Ministrul Muncii, invitat în plenul Camerei Deputaților, la Ora Guvernului. Acesta trebuie să dea explicații pe tema pensiilor speciale
Ministrul Muncii, invitat în plenul Camerei Deputaților, la Ora Guvernului. Acesta trebuie să dea ...
Incredibil. Motivul pentru care un bărbat care a câștigat 10 milioane la pariuri sportive a cărat banii cu roaba de la limuzină la avion
Incredibil. Motivul pentru care un bărbat care a câștigat 10 milioane la pariuri sportive a cărat ...
Povestea incredibilă a celei mai scumpe sticle de bere din lume. De ce a ajuns să fie cumpărată cu peste 500.000 de dolari
Povestea incredibilă a celei mai scumpe sticle de bere din lume. De ce a ajuns să fie cumpărată cu ...
Programul marilor târguri de Crăciun 2022 din România
Programul marilor târguri de Crăciun 2022 din România
Angajații de la stat ar trebui plătiți în funcție de performanță. Șeful ANAF: „De ce să-mi asum eu riscuri foarte mari, când colegul meu care stă mai mult la cafea pe hol ia același salariu ca și mine?”
Angajații de la stat ar trebui plătiți în funcție de performanță. Șeful ANAF: „De ce să-mi ...
Fonduri europene pentru românii care vor să își achiziționeze utilaje. Se poate obține finanțare de 300.000 EURO/fermă
Fonduri europene pentru românii care vor să își achiziționeze utilaje. Se poate obține finanțare ...
Este oficial. Statul devine acționar majoritar al Blue Air. 75% din acțiunile companiei de zbor au fost preluate
Este oficial. Statul devine acționar majoritar al Blue Air. 75% din acțiunile companiei de zbor au ...
Ministerul Finanțelor anunță că în 2023 nu vor fi modificări bruște de taxe
Ministerul Finanțelor anunță că în 2023 nu vor fi modificări bruște de taxe
În România nu doar se taie copacii! Peste 3.5 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Romsilva în această toamnă
În România nu doar se taie copacii! Peste 3.5 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Romsilva ...
Liberalii vor merge în coaliție cu două variante pentru creșterea pensiilor. Ionuț Stroe: „Există posibilitatea o creștere a tuturor pensiilor cu 15%”
Liberalii vor merge în coaliție cu două variante pentru creșterea pensiilor. Ionuț Stroe: „Există ...
Contracte de peste un miliard de euro prin PNRR. Banii vor fi alocați pentru reabilitarea clădirilor, proiecte locale, creșe noi
Contracte de peste un miliard de euro prin PNRR. Banii vor fi alocați pentru reabilitarea clădirilor, ...
Rata șomajului din București a rămas la 1,06%. În Capitală sunt zeci de mii de șomeri
Rata șomajului din București a rămas la 1,06%. În Capitală sunt zeci de mii de șomeri
Vești bune pentru români. Indicele ROBOR scade pe 17 noiembrie. Este a 11-a scădere consecutivă
Vești bune pentru români. Indicele ROBOR scade pe 17 noiembrie. Este a 11-a scădere consecutivă
Drulă suspectează că Marcel Ciolacu „blochează” intenționat proiectele de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari și primari
Drulă suspectează că Marcel Ciolacu „blochează” intenționat proiectele de eliminare a pensiilor ...
S-a anunțat când se deschide târgul de Crăciun din Drumul Taberei. Marea surpriză este asigurată de o roată panoramică de 33 de metri
S-a anunțat când se deschide târgul de Crăciun din Drumul Taberei. Marea surpriză este asigurată ...
Din cauza deciziilor greșite, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Ministerul Educației Naționale cu o amendă de 10.000 de lei
Din cauza deciziilor greșite, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Ministerul ...
Reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României organizează astăzi cea mai așteptată conferință pe tema aderării la Schengen
Reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României organizează astăzi cea mai așteptată conferință ...
Guvernul alocă 200 de milioane de euro granturi. Banii ajung la producătorii români din industria alimentară
Guvernul alocă 200 de milioane de euro granturi. Banii ajung la producătorii români din industria ...
Ministeriala NATO de la București. Bogdan Aurescu: „va fi un moment-cheie spre implementarea deciziilor NATO din 2022”
Ministeriala NATO de la București. Bogdan Aurescu: „va fi un moment-cheie spre implementarea deciziilor ...
Aderarea României la Schengen, aprobată. Europarlamentarul Corina Crețu anunță când se va acorda votul final
Aderarea României la Schengen, aprobată. Europarlamentarul Corina Crețu anunță când se va acorda ...
Moment istoric. România intră oficial în Schengen. Comisarul pentru afaceri interne UE: „E momentul să spunem Bine ați venit!”
Moment istoric. România intră oficial în Schengen. Comisarul pentru afaceri interne UE: „E momentul ...
Românii primesc mesaje false de la ANAF. Instituția avertizează oamenii să nu deschidă aceste mesaje
Românii primesc mesaje false de la ANAF. Instituția avertizează oamenii să nu deschidă aceste mesaje
Ultima rectificare bugetară se va face joi. Ciucă: „Discutăm despre o rectificare bugetară de aproximativ 500 de milioane de lei și în felul acesta am asigurat redistribuirea banilor”
Ultima rectificare bugetară se va face joi. Ciucă: „Discutăm despre o rectificare bugetară de aproximativ ...
Avertisment sumbru al directorului OMC. Marile economii ale lumii riscă să intre în recesiune
Avertisment sumbru al directorului OMC. Marile economii ale lumii riscă să intre în recesiune
Începând cu ora 11:00 Consiliul național de securitate se reunește din nou după incidentul din Polonia
Începând cu ora 11:00 Consiliul național de securitate se reunește din nou după incidentul din Polonia
Atac al Rusiei sau apărare a Ucrainei? Generalul (r) Virgil Bălăceanu „NU începi o operație care înseamnă lovirea unui stat membru NATO lovind un obiectiv care reprezintă o fermă, provocând daune unui tractor”
Atac al Rusiei sau apărare a Ucrainei? Generalul (r) Virgil Bălăceanu „NU începi o operație care ...
Prețuri record la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Prețul unei beri depășește orice limită
Prețuri record la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Prețul unei beri depășește orice limită
Bursa de Valori București anunță record de investitori, în plină criză economică
Bursa de Valori București anunță record de investitori, în plină criză economică
Marcel Ciolacu anunță că tariful maxim la energie va fi 1,3 lei de la 1 ianuarie. „Regularizarea se va face în februarie cu încadrarea în consum”
Marcel Ciolacu anunță că tariful maxim la energie va fi 1,3 lei de la 1 ianuarie. „Regularizarea ...
Mircea Geoană, noi declarații despre situația actuală de securitate: „NATO nu va fi intimidată sau descurajată”
Mircea Geoană, noi declarații despre situația actuală de securitate: „NATO nu va fi intimidată ...
Featured Articles
Totul despre moneda românească de 450.000 de dolari. A fost bătută în 200 de exemplare
Totul despre moneda românească de 450.000 de dolari. A fost bătută în 200 de exemplare
La începutul secolului XX, România avea să devină una dintre economiile cu cea mai uluitoare ascensiune din estul Europei, iar…
Cine e Mihai Pohonțu, românul din spatele celei mai mari companii românești de gaming din lume. În 2023 a fost desemnat “Antreprenorul Anului”
Cine e Mihai Pohonțu, românul din spatele celei mai mari companii românești de gaming din lume. În 2023 a fost desemnat ...
Mihai Pohonțu e românul care a construit de la zero cea mai mare companie de gaming din lume, Amber Studio.
Ce salariu primește un șef de raion la Kaufland. Retailerul german face angajări în mai multe orașe ale țării
Ce salariu primește un șef de raion la Kaufland. Retailerul german face angajări în mai multe orașe ale țării
Kaufland România se află în căutarea unui șef de raion. Reprezentanții companiei au postat un anunț de angajare, care e…
Zodia care are noroc la bani în luna septembrie. Nativii vor primi o mărire de salariu
Zodia care are noroc la bani în luna septembrie. Nativii vor primi o mărire de salariu
Luna septembrie vine cu vești bune pentru anumiți nativi. O zodie va avea succes pe plan financiar, existând șanse crescute…
Vacanță de toamnă. Cât te costă să vezi Cehia, o săptămână, în Septembrie: E momentul perfect pentru a vizita castelele medievale!
Vacanță de toamnă. Cât te costă să vezi Cehia, o săptămână, în Septembrie: E momentul perfect pentru a vizita ...
Vacanță de toamnă în Cehia. Tot ce trebuie să știi despre prețuri și atracții în această destinație turistică, în septembrie…