„Europa de Est este in continuare o zona de crestere
pentru noi”, a declarat directorul diviziei Flat Carbon Europe de la
ArcelorMittal, Brechites Himpe.
„ArcelorMittal a investit 10 milioane de euro in cea de a treia facilitate de
productie de la Senica, vestul Slovaciei, pentru a deservi mai bine clientii
din industria auto care si-au mutat productia in Europa de Est”, a informat
compania, intr-un comunicat de presa.
Noua facilitate va crea 55 de locuri de munca in 2014, in conditiile in care
ArcelorMittal are deja 200 de angajati in Slovacia.
Aceasta otelarie va deservi in principal constructorii auto PSA Peugeot Citroen
si Volkswagen care au mari uzine in Slovacia, dar si constructorii auto din tarile
vecine.
Anul trecut, in Slovacia au fost produse un umar record de 900.000 de vehicule,
in pofida situatiei sumbre de pe piata auto europeana unde se indreapta cea mai
mare parte a productiei realizata la uzinele Volkswagen, Kia si PSA Peugeot
Citroen din Slovacia, informeaza Agerpres.
ArcelorMittal, prezenta si in Romania, este cea mai mare companie siderurgica si
miniera integrata din lume, cu activitate in peste 60 de tari. In Romania,
ArcelorMittal detine unitati de productie la Galati (est), Iasi (est), Roman
(nord-est) si Hunedoara (centru).