Vicepresedintele ARIS a declarat ca din cele 40 de proiecte ce vor crea peste 22.000 de locuri de munca, peste 1 miliard de euro reprezinta sumele ce vor fi investite de 8 dintre furnizorii Ford.
Cele mai mari investitii greenfield in industria auto romaneasca apartin in prezent companiei Renault. Grupul francez a anuntat investitii de 450 milioane de euro in constructia centrului Renault Technologie de la Titu, si alte 226 milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului Renault Mechanique de la Pitesti.
Pe locul 3 in topul investitiilor greenfield din industria auto romaneasca se afla compania italiana Pirelli, care a investit la Slatina 190 milioane euro in constructia unei fabrici de anvelope.
Investitorul italian este urmat de fima nipona de radiatoare, condensatoare si sisteme de aer conditionat Calsonik Kansei, care a investit la Ploiesti 120 milioane euro si de compania americana Delphi Diesel, cu o investitie de 100 milioane euro la Iasi, in fabrica de sisteme de control si comanda pentru motoare diesel.