De data aceasta, soferii romani vor plati mai mult din cauza conflictelor din nordul Africii si din Orientul Mijlociu, care au facut ca pretul titeiului pe plan mondial sa ajunga la un nivel-record.
Anul trecut, toti acesti factori au adus cresterea cu 24% a litrului de motorina comercializata de Petrom, de la 3,78 lei/litru in ianuarie 2010 la 4,7 lei/litru in decembrie 2010. Si pretul benzinei a urcat cu 20%, de la 4,02 lei/litru la 4,82 lei/litru.
Vestea scumpirii a fost data miercuri de Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, fara a face insa vreo referire la dimensiunea majorarii.
„Incepand cu zilele urmatoare vor fi ajustari de preturi ale carburantilor in Romania ca urmare a cresterii cotatiilor titeiului pe plan international”, a declarat Mariana Gheorghe, cu ocazia conferintei de presa privind rezultatele financiare ale companiei in 2010, relateaza Gandul.info