Potrivit unui proiect de decizie
publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor de la Sofia, taxa
pentru vehiculele cu masa intre 3,5 si 7,5 tone si maxim 23 locuri va
fi de 12 euro, cele avand intre 7,5 si 12 tone vor plati 18 euro,
camioanele de peste 12 tone cu maxim trei axe vor plati 25 euro, iar
cele cu patru si mai multe axe – 37 euro.
Taxele sunt comparabile cu cele
percepute pentru traversarea podului Ruse-Giurgiu si de cateva ori
mai mici fata de cele pentru traversarea Dunarii cu feribotul
Calafat-Vidin care se ridicau pana la 92 euro, in cazul tirurilor,
informeaza Agerpres.
Podul Calafat-Vidin are o lungime de
aproximativ doi kilometri, doua benzi rutiere pe fiecare sens, o
linie de cale ferata, doua trotuare si o pista pentru biciclisti.
Pietonii si biciclistii vor traversa noul pod gratuit.
In februarie,
premierul bulgar, Boiko Borisov, anunta
ca podul Calafat-Vidin va fi inaugurat oficial pe 9 mai, de Ziua
Europei, precizand ca la ceremonie vor fi prezenti presedintele
Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso (foto), si comisarul UE pentru
Politici regionale, Johannes Hahn. Moskovski declara atunci ca
lucrarile urmeaza sa fie finalizate in aprilie, iar podul va putea fi
dat in folosinta in mai.
Conform estimarilor,
peste 100.000 de vehicule ar urma sa traverseze anual acest pod.