CNAIR nu poate semna încă contractul pentru Lotul 3 al Drumului Expres Oradea-Arad cu Asocierea Automagistral-Precon, din cauza unei contestații parțial admise de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), depusă de compania turcească Nurol. Decizia CNSC a fost emisă la mijlocul lunii februarie 2025, iar aceasta obligă CNAIR să reevalueze oferta companiei Nurol. De asemenea, contestația depusă de Kolin, o altă companie turcească, a fost respinsă, potrivit economedia.ro.
Te-ar mai putea interesa și: O nouă încercare pentru pasajul de la Buftea. Contractul revine la CNSC după o altă contestație ARL Cluj (Strabag)
foto: CNSC
Procedura de atribuire a contractului pentru Lotul 3 ar putea fi anulată, iar licitația ar putea fi reevaluată, ceea ce ar amâna semnarea contractului. Deși Automagistral-Precon a fost desemnată câștigătoare inițial, având cea mai bună ofertă, procedura nu este definitivă. Lotul 3, care are o lungime de 47 km și o valoare estimată de 3,54 miliarde de lei, face parte din proiectul Drumul Expres Arad-Oradea, un proiect major de infrastructură rutieră.
Licitația a atras 9 oferte din diverse țări, iar proiectul include construcția a 29 de poduri și pasaje, inclusiv unul de o complexitate tehnică deosebită. Lotul 3 este doar o parte a unui proiect mai amplu, ce se împartă în trei tronsoane importante. Drumul Expres Arad-Oradea va conecta diverse zone industriale și puncte de frontieră, iar semnarea contractului pentru acest lot rămâne suspendată până la finalizarea procesului de reevaluare a ofertelor.
CNAIR a desemnat, în februarie 2025, Asocierea Automagistral-Precon câștigătoare și pe Lotul 1 al Drumului Expres. De asemenea, pentru Lotul 2 al proiectului, care include un punct de trecere a frontierei între România și Ungaria, CNAIR urmează să anunțe câștigătorul în curând.
„Drumul Expres Arad – Oradea este cel mai important proiect de infrastructură rutieră descentralizat, are o lungime totală de 120,47 km și este împărțit în 3 loturi:
Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă drumul de legatura cu DN79 (#Salonta), în lungime de 5,3 km.
Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul de legatură până la granița cu Ungaria (10 km),
Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).
Traseul Drumul Expres Arad – Oradea pornește din sud-estul localității Oradea (drumul de legătură dintre Centura Oradea și A3) și se încheie la intersecția Variantei de Ocolire #Arad cu DN7”, a transmis șeful CNAIR, Cristian Pistol.
Te-ar mai putea interesa și: Strabag câștigă la CNSC contestația pentru Drumul Expres Oradea-Arad. CNAIR face pe 9 mai mișcarea momentului în România