Potrivit unui comunicat de presa, dat publicitatii luni de institutie, ancheta sectoriala va analiza, de asemenea, daca aceasta piata este suficient de competitiva pentru a transfera beneficiile concurentei catre consumatori.
Potrivit legislatiei, in cadrul anchetei, Consiliul Concurentei va solicita jucatorilor din piata informatii, documente sau declaratii pentru a radiografia modul in care se desfasoara competitia economica in acest sector.
„Investigatiile utile pentru cunoasterea pietei reprezinta, pe langa radiografii complexe ale sectoarelor analizate, instrumente esentiale in activitatea oricarei autoritati de concurenta, scopul acestor studii sectoriale fiind obtinerea de informatii privind modul de functionare a unei anumite piete, precum si identificarea masurilor potrivite pentru a rezolva problemele de concurenta din domeniul analizat”, se arata in comunicatul institutiei.