Reprezentantii Ministerului Finantelor sustin ca o reducere a accizei in prezent ar scumpi si mai mult carburantii pe viitor. In aceste zile, preturile afisate la pompa au batut orice record pentru piata romaneasca.
Cea mai scumpa benzina a ajuns sa coste sase lei pe litru si niciun sortiment de carburanti nu este mai ieftin de cinci lei.
Asta dupa ce cotatiile petroliere au atins niveluri maxime pentru ultimii doi ani si jumatate, depasind 115 dolari barilul, pe fondul tensiunilor din lumea araba. Totusi, in conditiile in care taxele reprezinta jumatate din pretul de la pompa, o reducere a acestora ar ieftini carburantii, spun petrolistii, relateaza Adevarul.