Potrivit unui comunicat de presa remis de Dacia, vazut din partea soferului, Duster este un coupe sportiv, iar din partea pasagerului, un MPV (Multi Purpose Vehicle), avand doua usi cu deschidere in sensuri contrare.
Primul concept car crossover din istoria companiei are doua atuuri principale: este robust si sportiv in acelasi timp, se arata in comunicat.
Dacia Duster are o inaltime de 1,49 m, o lungime de 4,25 m si un apatament de 2,80 m. [img=11][/img]
Lungimea consolelor este redusa (65 cm in fata si 80 cm in spate). Din fata, se remarca impresia de putere, degajata de bara de protectie mare, strapunsa de doua prize de aer orizontale. De cele doua parti ale calandrului, tipic Dacia, blocurile optice se prelungesc pe aripile fata intr-o linie luminoasa care se subtiaza pana la portiere.
Din profil, pasajele rotilor, bine marcate si flancurile inalte ale portierelor confirma impresia de vehicul „bine asezat” pe cele patru roti. Identitatea grafica a lui Duster este accentuata de culoarea gri cu reflexii a caroseriei, de marea suprafata vitrata si de absenta montantului central.
In spate, marca Dacia este imprimata in metal, asemenea unui sigiliu de robustete si autenticitate al vehiculului. [img=12][/img]
O atentie speciala a fost acordata performantelor aerodinamice ale lui Duster (coeficientul Cx este de 0.30). Fluiditatea liniilor laterale permite aerului sa alunece pe flancurile vehiculului.
Pe pavilion, blocurile optice in forma de eleron dirijeaza fluxul de aer spre spatele vehiculului.
Toate acestea contribuie direct la reducerea consumului, ceea ce face din Duster un crossover prietenos fata de mediul inconjurator.
Motorul 1.5 dCi 105 (77 kW), echipat cu un filtru de particule, ofera prestatii dinamice reale in conditiile unor emisii de numai 139g de CO2 / km si ale unui consum limitat la 5,3l/100 km. [img=13][/img]
Interiorul Duster, in culoarea ciocolatei si albastru
Potrivit Dacia, interiorul concept-car-ului degaja o senzatie agreabila datorita combinatiei a doua culori dominante, cea a ciocolatei si albastru.
Structura integral vitrata a pavilionului permite luminii sa patrunda cu generozitate in habitaclu. Scaunele fata au un profil foarte subtire iar forma lor ofera ocupantilor confort si o sustinere optima. Scaunul soferului este sustinut de o structura care se prelungeste pana la consola centrala. Monobloc si sculptural, acest ansamblu aminteste sportivitatea liniilor exterioare. [img=115][/img]
Plansa de bord se prezinta sub linii fluide si expresive. Conceptia sa combina simplitate si habitabilitate, afirma compania.
Airbag-ul sofer este plasat in structura inferioara a volanului, lasand loc, in partea centrala, unui ecran cu instrumentatie electronica. Astfel este eliberat un spatiu vast de depozitare in plansa de bord. De partea pasagerului, linia plansei de bord ofera o garda la genunchi record de 280 mm si posibilitatea de a sta asezat foarte confortabil.
Plansa de bord include si un torpedo cu capacitatea de 20 litri. Spatii de depozitare suplimentare, cu capacitatea de 8 litri, se afla dispuse in portiere. O alta cutie este disimulata in spatarul scaunului dreapta spate. Usor accesibila, aceasta culiseaza din portbagaj. Acesta din urma ofera un volum de incarcare de 470 decimetri cubi, valoare remarcabila tinand cont de dimensiunile compacte ale lui Duster.
Duster este un concept car ce ofera flexibilitate si modularitate. Nu este nevoie decat de cateva secunde pentru a trece de la o configuratie 4 locuri, la un mod de utilizare cotidiana la o configuratie 2 locuri, mod sportiv.
Cu ajutorul unui simplu buton, scaunul pasagerului culiseaza pe sine ascunse in planseu, alunecand sub scaunul soferului. Cele doua scaune se transforma intr-unul singur, degajand un volum de incarcare de 2 metri cubi ce permite imbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixeaza cu usurinta datorita unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate si in planseu.