Logan Pick-up va dispune de o bena a carei lungime de incarcare este de 1,80 m si a carei sarcina utila va fi de 800 kg. In plus, cabina va beneficia de un spatiu de depozitare cu volumul de 300 de litri, situat in spatele scaunelor.
„Produs la uzina de la Mioveni, Logan Pick-Up a fost conceput pentru a raspunde asteptarilor unei categorii largi de utilizatori, de la micii antreprenori si comercianti pana la clientii aflati in cautarea unui vehicul pentru escapade in timpul liber”, se precizeaza intr-un comunicat Dacia.
La versiunea Logan, cu motor 1,6 MPI, 90 CP, Dacia Pick-up costa 7.250 de euro cu TVA. Dotarile standard includ jante de otel de 15”, bara de protectie luneta, airbag sofer, centuri in trei puncte, antidemaraj electronic, scut protectie motor, preechipare radio.
Cea mai scumpa versiune Pick-up, 1,5 DCI, la 85 CP, costa 9300 de euro si include, pe langa dotarile prezentate mai sus, directie asistata hidraulic, inchidere centralizata etc.
Detalii privind preturile si dotarile sunt disponibile pe site-ul producatorului.
Gama Logan include, in prezent, trei modele: berlina, break-ul numit MCV si furgonul numit Logan VAN. Grupul Renault vrea sa vanda, pe plan mondial, in acest an, 450.000 de automobile Logan.