Toate modelele Dacia care vor aparea dupa Logan II vor fi bazate pe aceeasi platforma, care va debuta cel mai probabil in martie 2012, odata cu lansarea modelului Lodgy, un monovolum compact care va porni de la 9.500 euro si va fi construit in Tanger, Maroc, potrivit Auto Bild, una dintre cele mai importante reviste de profil din Germania, cea mai mare piata auto europeana, informeaza Mediafax.
Jurnalistii germani prezinta si o serie de imagini generate pe computer menite sa ilustreze designul noilor modele Dacia, in functie de masinile actuale, zvonurile venite din directia grupului Renault si trendurile de design de la celelalte modele ale grupului.
In luna noimbrie a anului viitor ar urma sa intre pe piata Logan II, cu un pret de pornire de 9.000 euro, insotit tot la sfarsitul lui 2012 de modelul Popster (monovolum, van). Pentru 2013 este programat un facelift la modelul Sandero, cu un pret de pornire de la 8.000 de euro, potrivit Auto Bild.
Publicatia germana descrie modelul Popster drept „mai degraba un microbuz decat un minivan”. Potrivit revistei, Renault considera Popster modelul care va umple golul dintre Kangoo si Master.
La jumatatea lui 2013 ar trebui sa fie prezentat Logan Pick-Up facelift, urmat in acelasi an de un nou Logan MCV, care va costa de la 10.000 de euro. Noul MCV va fi prezentat anul viitor la Salonul Auto de la Geneva, va avea aproximaiv 4,5 metri lungime, 1,8 metri latime si 1,7 metri inaltime, fiind bazat pe o platforma „lungita” a actualului Logan, scrie Auto Bild.
In 2014, constructorul intentioneaza sa introduca doua modele Duster, un facelift (care va arata „putin mai elegant” decat modelul actual) si un pick-up, cu preturi de la 12.000 euro, respectiv 10.000 euro.
Urmasul lui Sandero ar trebui sa apara in 2015, odata cu o masina de clasa mica, denumita probabil Citadine, cu un pret de pornire de 6.500 euro.
Automobilul mic nu va „canibaliza” Renault Twingo, deoarece modelul Dacia va avea cinci usi, noteaza Auto Bild.
In 2016 ar urma sa complteze gama producatorului un model Dacia sedan, cu un pret de la 12.000 euro, care se va incadra in clasa medie a grupului Renault, alaturi de Megane, Laguna, Fluence si Latitude, potrivit Auto Bild.
Urmatoarea versiune a Duster-ului ar trebui sa apara in 2017, sustine revista germana.
In privinta motoarelor, constructorul de la Mioveni pregateste doua noutati pana in 2015: o versiune de 0,9 litri cu trei clindri, pe benzina, capabila sa dezvolte 90 de cai putere si un motor de 1,2 litri cu patru clindri, de asemenea pe benzina, de 115 cai putere.
Toate modelele pregatite de Dacia pe noua platforma vor avea ESP (controlul electronic al stabilitatii) la varianta de baza.
Strategia Dacia-Renault este revizuirea intregii game pana in 2017, iar noua platforma va sta la baza tuturor modelelor marcii Dacia dupa lansarea Logan II.
Principalul avantaj al platformei este flexibilitatea ridicata, care ofera numeroase posibilitati de constructie la costuri mai mici.
„Pe platforma aceasta pot fi construite masini cu lungimi de la 3,5 la 4,7 metri, de la modele de oras la limuzine de drum lung. In privinta calitatii, cu cat este mai simpla tehnologia, cu atat apar mai putine probleme”, a declarat pentru Auto Bild Gerard Detourbet, seful proiectului Entry al Renault, unul dintre artizanii Loganului.
Laurens van den Acker, designerul sef al Renault, a comentat succint pentru Auto Bild strategia grupului in privinta aspectului noilor modele Dacia.
„Nu exista niciun motiv pentru care masinile ieftine trebuie sa arate ieftin. Designul Dacia se va baza pe patru puncte centrale: cool, robust, spatios si rational”, a aratat el.
Auto Bild noteaza ca nu toate modelele vor fi produse in Romania. Pentru ca la fabrica din Mioveni „nu mai este loc”, modelul Lodgy si un utilitar usor inspirat dupa Kangoo vor fi construite la Tanger.
Revista germana precizeaza ca extinderea gamei Dacia nu este „batuta in cuie” dupa anul 2015, cele mai mari dileme la nivelul Renault vizand modelele pick-up.
Astfel, oficialii grupului francez inca nu au decis daca este nevoie de introducerea a doua modele, unul bazat pe Duster si unul pe Logan. Si modelul de clasa mica a starnit controverse in conducerea Renault, scrie Auto Bild.
„Renault fara Dacia este ca o bagheta fara unt si branza, pentru ca marca romaneasca entry level, parte a aliantei franco-japoneze Renault-Nissan din 1998, s-a transformat in ultimele 18 luni intr-un motor de crestere a cifrei de afaceri”, apreciaza jurnalistii Auto Bild.
„Dacia face totul cum trebuie. Cu masini destepte si ieftine, marca s-a pozitionat pe piata acolo unde japonezii si coreenii nu mai fac bani. Dupa motto-ul „unul pentru toti”, noua platforma va fi folosita de la masini de clasa mica la minibus-uri. E o strategie si in a ramane cu picioarele pe pamant”, conchide Auto Bild.