Producatorul german vrea sa definitiveze in prima jumatate a anului conceptul tehnic pentru urmatoarea generatie de automobile Clasa A si Clasa B, iar productia ar putea sa fie realizata in Romania, scriu jurnalistii germani in articolul intitulat „Clasa A din est”.
„Cele doua variante pe care le luam in considerare ar fi Polonia si Romania”, a declarat pentru Automobilwoche un manager de varf al companiei germane.
Ipoteza constructiei unei fabrici de automobile in Romania este anuntata si de Thomson Financial, care scrie faptul ca productia ar urma sa inceapa in 2011.
„Compania analizeaza in prezent aceste doua variante”, a declarat un manager al marcii Mercedes pentru saptamanalul german Automobilwoche, citat de Thomson Financial. El a adaugat insa ca proiectul se afla intr-un stadiu incipient.
Oficialii Daimler au refuzat sa comenteze informatiile.