- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

DaimlerChrysler: Hibridele nu sunt o solutie pentru reducerea consumului

17 Sep, 12:35 • Redactia DailyBusiness
Tehnologiile hibrid vor acoperi doar 2% din piata auto globala pana in 2010, lider pe nisa consumului redus de combustibil ramanand tehnologiile ecologice Bluetec (din gama diesel - n.r.), a declarat directorul executiv al DaimlerChrysler, Dieter Zetsche, intr-un interviu acordat publicatiei germane Spiegel.
DaimlerChrysler: Hibridele nu sunt o solutie pentru reducerea consumului

Potrivit lui Zetsche, intentia producatorilor auto de a urmari segmentul hibrid pentru a supravietui pe piata este una gresita, pentru ca sunt multe alte tehnologii de reducere a consumului, iar daca estimarile vanzarilor de hibride vizeaza 1 milion de unitati la nivel global pana in 2010, in aceeasi perioada vanzarile de automobile diesel vizeaza 13 mil. de unitati.

Cel mai eficient segment al pietei unde pot fi folosite tehnologiile hibrid este cel al mijloacelor de transport in comun, pentru ca aici autovehiculele accelereaza si franeaza in mod constant, potrivit lui Zetsche.

Potrivit lui Zetsche una dintre principalele probleme ale industriei auto o reprezinta reducerea consumului de combustibil, DaimlerChrysler reducand consumul pe modele produse in ultimii 15 ani cu 30%.

Directorul executiv al Daimler a explicat ca modelele Smart consuma mult mai putin decat un vehicul hibrid.

Marca Smart va trece anul acesta pe break-even, dupa ce a provocat pierderi de 5 mld. euro companiei DaimlerChrysler, de la lansarea pe piata, a declarat Dieter Zetsche.

DaimlerChrysle si BMW dezvolta impreuna 19 modele hibrid.

Urmărește Daily Business pe Google News