- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Fiat ar putea deveni actionar majoritar la Chrysler

03 Jan, 12:58 • Redactia DailyBusiness
Producatorul italian de automobile Fiat ar putea deveni actionar majoritar la Chrysler prin cresterea participatiei, de la 20% la peste 50%, inainte ca producatorul auto american sa lanseze o oferta publica initiala (IPO), potrivit Bloomberg.
Fiat ar putea deveni actionar majoritar la Chrysler

„Este posibil sa depasim pragul de 50% in cazul in care Chrysler decide sa vanda actiuni in 2011”, a declarat Sergio Marchionne (foto), seful grupului auto Fiat, citat de sursa mentionata.

In 2009, Fiat a preluat o participatie initiala de 20% la Chrysler, cu putin timp inainte de expirarea termenului fixat de administratia Obama pentru incheierea unui parteneriat.

Chrysler a cerut declansarea procedurii de intrare in faliment in urma scaderii vanzarilor si a esecului de a ajunge la o intelegere privind restructurarea datoriilor catre Trezoreria SUA.

Marchionne a precizat ca IPO va fi lansata de Chrysler in a doua jumatate a anului.

Urmărește Daily Business pe Google News