- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Fiat Sedici va fi lansat in august si tinteste sa vanda 60 unitati in 2007

16 Jul, 15:59 • Redactia DailyBusiness
AutoItalia va lansa pe piata romaneasca, in luna august, automobilul Fiat Sedici, produs in Ungaria la uzina Suzuki, model din care importatorul a comandat 60 de unitati pentru vanzare, au declarat reprezentantii companiei.
Fiat Sedici va fi lansat in august si tinteste sa vanda 60 unitati in 2007

„In august vor veni primele dintre cele 60 de masini comandate, am certitudinea ca pana la finele lunii octombrie le vom primi pe toate”, a spus directorul retelei de dealeri AutoItalia, Crisitan Milea, citat de NewsIn.

El a explicat cifra redusa a tintei de vanzari prin faptul Sedici este un automobil de nisa de tipul „crossover”.

„Crossover este un concept care defineste un vehicul ce poate sa se deplaseze pe orice fel de teren, insa nu in situatii de extrema, nu e vorba de un 4X4 autentic, destinat unui traseu de catarare, spre exemplu”, a explicat Milea.

El considera ca Sedici este un tip de vehicul putin cunoscut pe piata si a adaugat ca e greu de prevazut cum va reactiona cumparatorul roman la genul acesta de masina.

Importatorul nu a putut sa comunice inca pretul, insa in Europa, Sedici costa in jurul a 20.000 de euro. Modelul va fi disponibil cu motorul diesel de 1,9 litri, 120 de cai putere si 1,6 litri, 107 cai putere, pe benzina.

Sedici, cuvant care in italiana inseamna „16”, de la tractiunea integrala 4X4. a fost prezentat in decembrie 2005 in Italia, fiind si masina oficiala la Jocurile Olimpice de Iarna desfasurate in 2006 la Torino, unde se afla cea mai importanta fabrica Fiat.

Modelul este construit la uzina Suzuki din orasul maghiar Esztergom, unde japonezii construiesc pe aceeasi platforma automobilul SX4. Productia anuala cumulata a celor doua modele este 60.000 de unitati.

AutoItalia a mai lansat anul acesta doua modele Fiat: vehiculul comercial Scudo si berlina Linea. In august va mai intra pe piata romaneasca modelul Bravo.

AutoItalia a vandut in primul semestru 6.672 automobile, in crestere cu 78% fata de perioada similara a anului trecut, cand importatorul comercializase 3.800 de automobile.

In perioada ianuarie-iunie 2007, in Romania au fost vandute 4.041 autoturisme Fiat.

Urmărește Daily Business pe Google News