Astfel, GM ar putea sa isi recapete coroana dupa ce a fost detronat in 2008, cand a pierdut 30,9 miliarde de dolari si a cerut ajutor federal, iar Toyota anunta la acea vreme cel mai profitabil an fiscal.
In prezent, GM se poate baza pe faptul ca Toyota se confrunta cu o reputatie indoielnica, un yen puternic care afecteaza profitabilitatea afacerilor din Statele Unite si problemele legate de productia de masini, afectata de cutremurul din 11 martie.
Productia Toyota si-ar putea reveni abia in noiembrie.
Presedintele Toyota, Akio Toyoda, a declarat in martie ca va declansa o campanie de reconsolidare a imaginii companiei pe piata americana, dupa ce a rechemat circa 10 milioane de automobile in regiune.
De asemenea, Toyota a pierdut circa 500.000 de automobile din 11 martie si pana in prezent, potrivit lui Javier Moreno, purtator de cuvant al companiei.
In acelasi timp, livrarile GM in Statele Unite au crescut in ianuarie-martie cu 69.000 de unitati peste cele ale Toyota, potrivit sursei mentionate.
Cu toate acestea, analistii considera ca liderul va fi stabilit in functie de evolutia vanzarilor in China, cea mai mare piata auto din lume. Aici, GM, ca si Honda si Nissan Motor, a inceput sa produca un brand low-cost, exclusiv pentru China, denumit Baojun.
GM intentioneaza sa investeasca 5 miliarde de dolari in China pentru a dubla vanzarile la 5 milioane de vehicule pana in 2015.