- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Lexus, devansat de Mercedes-Benz pe piata americana de lux, pentru a treia luna

02 Apr, 18:31 • Redactia DailyBusiness
Mercedes-Benz, marca a Daimler, a depasit compania Lexus, detinuta de Toyota Motor, in ceea ce priveste vanzarile de masini de lux din Statele Unite ale Americii din martie 2011, pentru a treia luna consecutiva, relateaza Bloomberg.
Lexus, devansat de Mercedes-Benz pe piata americana de lux, pentru a treia luna

Livrarile Mercedes din SUA au crescut cu 9,4% in martie fata de aceeasi luna a anului trecut, pana la 21.484 de unitati. In acelasi timp, vanzarile Lexus s-au majorat cu 2,3%, la 20.682 de masini, iar Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a vandut 20.295 de masini, cu 12% mai mult fata de martie 2010.

Lexus a fost lider anual pe piata masinilor de lux incepand cu anul 2000.

In ceea ce priveste primele trei luni din acest an, tot Mercedes-Benz se afla pe primul loc, cu vanzari de 53.346 de masini de lux, urmata de BMW, cu 52.617 vehicule, si Lexus, cu 47.356 unitati, conform sursei citate.

Cifrele includ doar vanzarile de masini de lux.

Urmărește Daily Business pe Google News