Nicolae Pavelescu, liderul sindicatului Automobile Dacia (SAD), a declarat luni ca actualul contract expira la sfarsitul lunii februarie, astfel ca a propus conducerii companiei demararea negocierilor.
„Incercam de maine sa negociem contractul colectiv de munca atat la Dacia, cat si la furnizorii pe care Sindicatul ii reprezinta”, a declarat Pavelescu.
Sindicalistii sunt ingrijorati de faptul ca managementul companiei ar putea anunta disponibilizari de personal, pe fondul reducerii productiei cu 20%, urmare a prabusirii pietei auto.
„Una peste alta, nu vad o situatie roz la Dacia si spun asta pentru ca sunt realist. Situatia se va indrepta doar atunci cand se va indrepta piata vanzarilor auto din tara”, a precizat Pavelescu.
Uzina Dacia si-a reluat luni activitatea, dupa cea de-a patra oprire de activitate din ultimele 4 luni.
Compania si-a suspendat productia in perioada 26 ianuarie – 8 februarie 2009, ca urmare a scaderii dramatice si continue a pietelor auto, in special a celei din Romania. Angajatii care au stat acasa, in somaj tehnic, au fost platiti cu 85% din salariul individual brut, asa cum prevede Contractul colectiv de munca pe 2008.
Sistarea productiei in mai multe rinduri a afectat si activitatea principalilor furnizori ai uzinei. Aproape 230 de salariati de la producatorul de sarme, cabluri si cablaje auto Leoni din Mioveni, furnizor Dacia, vor ramane fara joburi. Compania a decis sa inchida aceasta fabrica din cauza scaderii dramatice a comenzilor, urmand sa isi mentina doar unitatea productiva din Pitesti.
Procesul de inchidere a fabricii din Mioveni ar urma sa fie finalizat cel tarziu in iunie 2009.