„Mai mult de 600 milioane de euro din ajutorul de stat in valoare de 4,5 miliarde de euro, pregatit de statul german, ar urma sa fie folosite pentru modernizarea industriei auto din Rusia, potrivit planului Magna”, a declarat Dirk Pfeil, membru al consiliului care supravegheaza Opel de la falimentul grupului General Motors, proprietarul companiei.
Consiliul special de administrare al Opel a fost infiintat la 1 iunie, in urma falimentului GM, si controleaza 65% din actiunile Opel.
Consiliul este format din doi reprezentanti GM si doi ai statului german. Un al cincilea membru al consiliului, Fred Irwin, presedintele Camerei de Comert Americane din Germania, nu are drept de vot.
GM a anuntat, joi, ca a acceptat sa vanda 55% din Opel consortiului format din producatorul auto Magna si banca ruseasca Sberbank.
Potrivit intelegerii convenite cu Magna, GM va pastra 35% din actiunile Opel, iar Magna, pe de o parte, si partenerii rusi Sberbank si Gaz, pe de alta parte, vor lua cate 27,5% din titluri. Angajatii Opel vor detine 10% din capitalul companiei.
Magna a anuntat, potrivit presei germane, ca intentioneaza sa concedieze 10.500 din cei 50.000 de angajati ai Opel.
Peste 25.000 de angajati ai Opel lucreaza la 4 uzine din Germania ale companiei.